Actual· 2 min citire

Accident pe DN 52, în Teleorman, soldat cu patru răniți. Traficul a fost oprit în zonă

Accident pe DN 52, în Teleorman, soldat cu patru răniți. Traficul a fost oprit în zonă

Accident pe DN 52, în Teleorman, soldat cu patru răniți. Traficul a fost oprit în zonă

Publicat25 apr. 2025, 10:33
Actualizat25 apr. 2025, 12:07

Un bărbat de 56 de ani a murit, vineri, și trei persoane au fost rănite, după un accdent produs în județul Teleorman, în care au fost implicate două mașini.

UPDATE

ISU Teleorman a precizat că mai multe echipaje medicale, dar și un elicopter SMURD s-au deplasant la locul accidentului.

”În urma acestui eveniment rutier au rezultat 4 victime, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani. Un bărbat, de 56 de ani, a fost găsit de salvatori încarcerat, în stop cardiorespirator. Acesta a fost scos rapid de pompieri din caroseria deformată și predat echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns procedurilor medicale, personalul SAJ declarând decesul”, a precizat sursa citată.

Potrivit ISU Teleorman, femeia, de circa 36 de ani, cu un traumatism cranio-facial sever, a fost preluată de elicopterul pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca din București.

Doi tineri, de aproximativ 20/21 de ani, conștienți și cooperanți, cu diferite traumatisme, au primit primul ajutor și au fost transporatați la UPU Alexandria de către echipajele SAJ și SMURD;

Polițiștii urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul.

Știre inițială

„Pe DN 52, în zona localității Furculești, județul Teleorman, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care două sunt încarcerate. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers”, precizează Centrul Infotrafic.

Conform ISU Teleorman, la fața locului se intervine cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și două ambulanțe. De asemenea, în sprijinul echipajelor medicale va sosi și un elicopter SMURD.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual