Accident mortal în București, un bărbat a fost împins în fața tramvaiului, pe Șoseaua Progresului, în stația "13 Septembrie." Un bărbat de 54 de ani, care se afla pe refugiu, a fost împins în fața tramvaiului care se apropia. Vă avertizăm că urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional!
"Pe Șoseaua Progresului, accident mortal în stația Calea 13 septembrie. Un călător neidentificat, în vârstă de 54 de ani, aflat pe refugiu, a fost împins de un om al străzii și a fost lovit lateral de tramvai. Liniile 1, 8, 11, 25, deviate. S-a format linie navetă pentru călători", a anunțat Andrei Creci, directorul Societății de Transport București, în direct la Realitatea TV.
Potrivit acestuia, atacatorul ar fi un om al străzii, dar anchetatorii vor solicita înregistrprile camerelor video instalate în zină, pentru a stabili exact de s-a întâmplat. Un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și ofițeri ai Serviciului Omoruri au preluat cercetările.
Potrivit Biroului de presă al Poliției Capitalei, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legalăi.
Un caz similar, care a șocat întreaga țară, a avut loc pe 12 decembrie 2017. O femeie care aștepta metroul a fgst împinsă pe linia de metrou de o altă femeie și lovită când a încercat să se salveze, astfel încât garnitura de metrou care a intrat în stație a lovit-o în plin.