O femeie însărcinată a ajuns la spital, in urma unui accident rutier care s-a produs în această seară pe DN 64, la Strejești, județul Olt, scrie realitateadeolt.net.
Mașina în care se afla a fost izbită puternic din spate de un alt autoturism al cărui șofer nu a păstrat distanța față de mașina din fața sa.
În urma impactului, femeia însărcinată, aflată la volanul unuia dintre autoturisme, dar și unul dintre pasagerii din cealată mașină au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță au fost chemate la fața locului. „Echipajul SMURD a preluat o femeie de 32 de ani, conducătoare auto, fără urme vizibile de traumă, care acuza dureri abdominale, însărcinată în aproximativ cinci săptămâni”, a spus Victor Enuș, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Pasagerul din celălalt autoturism a fost rănit la umăr și a fost tranaportat, ca și șoferița însărcinată, la UPU Slatina.
Alte patru persoane aflate în cele două mașini implicate în accident au fost asistate de cadrele medicale la fața locului.