Un accident rutier cumplit a avut loc, marți seară, pe DN 56 A, în localitatea Valea Anilor din județul Mehedinți. Trei persoane au fost rănite, iar o femeie și-a pierdut viața, după ce un TIR a intrat în coliziune cu o mașină.
Potrivit ISU Mehedinți, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit, marți seară, pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs între un TIR și un autoturism, pe DN 56 A, în localitatea Valea Anilor.
„La sosirea pompierilor, trei persoane din autoturismul implicat în accident necesitau îngrijiri medicale, acestea suferind politraumatisme. Victimele, un bărbat in vârsta de circa 40 de ani și doi minori cu vârste de 7, respectiv 9 ani, au fost preluați de către echipajele medicale SAJ, în stare de conștiență și transportate la spital. Din nefericire, o femeie, in vârsta de circa 30 de ani, a fost declarată decedata de către medicul SAJ”, transmite ISU Mehedinți.
Cea de-a cincea persoana implicată în accident, șoferul autotrenului, a refuzat îngrijirile medicale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.