Un TIR s-a răsturnat, duminică, pe DE 584 în apropiere de municipiul Brăila, după ce a intrat în parapetul din beton care separă sensurile de mers, potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Brăila.
"Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autocamion pe DE 584, din direcția comunei Albina către municipiu, nu a respectat semnificația indicatorului ocolire prin dreapta și s-a urcat pe parapetul din beton care separă sensurile de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile", a informat IPJ Brăila.
În urma impactului, șoferul a fost rănit, acesta fiind transportat la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat sursa citată.
Sursa: Agerpres