Actual· 1 min citire

A vrut să se arunce de la etaj, dar a fost convins în ultima clipă să nu o facă

Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul 4, la Bocşa, a fost salvat în urma negocierilor. Foto/arhivă

Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul 4, la Bocşa, a fost salvat în urma negocierilor. Foto/arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 9 iul. 2021, 16:01

Un bărbat de 40 de ani, din orașul Bocșa, care amenința că se va arunca în gol de la etajul patru al unui bloc a fost salvat de echipele de intervenție trimise la fața locului, la capătul unor negocieri care au durat circa o oră.

Imediat după anunțarea tentativei de suicid, echipe ale Poliției Bocșa, un negociator de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-au deplasat la locul incidentului și au început negocierile cu bărbatul în cauză pentru a-l convinge să renunțe la gestul său.

„În paralel, polițiștii, cu sprijinul pompierilor militari și al lucrătorilor Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, au instalat în fața blocului o pernă de salvare improvizată, folosind o barcă pneumatică deasupra căreia și pe lângă aceasta fiind așezate saltele de pat, aduse de urgență de la Centrul pentru Persoane Vârstnice Bocșa”, a precizat IPJ Caraș-Severin.

După aproximativ o oră de negociere, bărbatul a fost convins de un vecin să deschidă ușa apartamentului, permițând astfel accesul echipelor de salvare în interior. El a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru evaluare medicală.

Din primele verificări, se pare că bărbatul ar fi recurs la acest gest pe fondul unor neînțelegeri în familie, în urmă cu două zile polițiștii emițând un ordin de protecție provizorie pe numele său, a mai menționat sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie