Actual· 2 min citire

5 plantații de canabis, descoperite într-o comună din Iași. 8 persoane reținute

Sursa foto: Poliția Română

Sursa foto: Poliția Română

Publicat29 oct. 2021, 17:27
Actualizat29 oct. 2021, 17:28

Opt persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de droguri de mare risc, în urma perchezițiilor fiind descoperite cinci culturi de canabis într-o comună ieșeană, potrivit realitateadeiasi.net.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, împreună cu procurorii DIICOT Iași, au făcut 14 percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal care vizează traficul de droguri de mare risc.

Potrivit anchetatorilor, persoanele implicate în dosar ar fi abordat diferite modalități de procurare a drogurilor, procedând fie la cultivarea acestora, fie la importul din afara țării.

O parte din persoanele cercetate ar fi alimentat de mai mult timp piețele de canabis din Iași și din alte județe limitrofe, realizând profituri substanțiale.

În urma perchezițiilor, în comuna ieșeană Șipote au fost identificate cinci culturi de cannabis dintre care patru indoor.

Totodată, au fost găsite aproximativ 10 kilograme de muguri de cannabis, 2,7 kilograme de rezină de cannabis (hașiș), 460 de plante cannabis totalizând 99 de kilograme de fragmente de plante de cannabis, cinci cântare de precizie, zeci de aparate folosite la înființarea și întreținerea culturilor indoor și fertilizanți.

De asemenea, s-au confiscat 54.000 de euro, 61.000 de lei și 20 de telefoane mobile.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru 24 de ore a opt persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Persoanele reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Iași, cu propunerea emiterii mandatelor de arestare. Cercetările în acest caz continuă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News