De la schimbări climatice până la terorism cibernetic, o serie de amenințări serioase s-ar putea transforma în catastrofe globale, dacă nu vom lua măsuri. Business Insider a alcătuit o listă cu cele mai înfricoșătoare scenarii cu care ne-am putea confrunta până în anul 2050, transmite Mediafax.
Exod
Schimbările climatice ar putea să forțeze milioane de oameni să-și părăsească locuințele, până în anul 2050. Conform unui raport întocmit de IOM (n.r. International Organization for Migration, Organizația internațională pentru migrație, în limba engleză), până în anul 2050 vor exista în jur de 200 de milioane de "refugiați climatic", în timp ce un studiu realizat anul acesta a ajuns la concluzia că o creștere a temperaturii medii pe glob cu doar trei grade Celsius ar duce la strămutarea a peste 600 de milioane de persoane. Clima s-a încălzit deja cu un grad în ultimii o sută de ani, iar temperatura medie crește din ce în ce mai repede, relatează Business Insider.
Inundații
O altă consecință a schimbărilor climatice, în principal a încălzirii globale, nivelul crescut al apelor amenință zonele de coastă din întreaga lume. Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, riscul ca o maree de furtună să treacă peste digul din Manhattan, New York, Statele Unite, a crescut de douăzeci de ori. Un astfel de fenomen avea loc, de obicei, o dată la 100-400 de ani, dar specialiștii spun că, în prezent, apele ar putea să depășească digul o dată la patru-cinci ani. Între 1870 și 2004, nivelul mării a crescut cu aproape douăzeci de centimetri, iar cercetătorii se așteaptă la o creștere de încă 18-59 centimetri de-a lungul secolului XXI. Acest fenomen, cauzat de dilatarea termică a apei, dar și de topirea calotei glaciare și a ghețarilor, ar putea duce la inundații catastrofale, iar orașele de pe coastă ar putea fi distruse complet.
Foamete
Comparativ cu nivelul din anul 2000, recoltele vor începe să se clatine, în condițiile schimbărilor climatice dese. Astfel, recoltele diminuate vor duce la înfometarea a peste douăzeci de milioane de copii în Asia, Africa și America de Sud. Creșterea demografică din prezent ar trebui să fie dublată de o creștere cu cel puțin 60% a producției, iar în condițiile actuale, acest lucru pare foarte puțin probabil. Până în 2050, se estimează că recoltele nu numai că nu vor crește, dar, cel puțin în Asia, producția de grâu va scădea cu 50% față de nivelul din 2000, iar cea de orez va scădea cu 17% față de același an.
Boli infecțioase
Creșterea temperaturilor, a precipitațiilor și a umidității la nivel global vor facilita răspândirea insectelor purtătoare de boli contagioase. Combinate cu verile din ce în ce mai lungi și trendul ascendent pe care se află călătoriile internaționale, aceste fenomene vor duce, până la urmă, la declanșarea unor noi pandemii. Febra dengue, sau "febra oaselor rupte", o boală tropicală cauzată de un virus care este transmis de țânțari, este una dintre principalele amenințări cu care omenirea se va confrunta în următorii ani. Numărul cazurilor a crescut de peste 30 de ori în ultimii 50 de ani, numai în Malaysia având loc peste 10.000 de îmbolnăviri anual, care costă guvernul în jur de 13 milioane de dolari. Maladia a fost întâlnită în mai mult de 100 de țări, printre care state europene ca Franța ori Croația, iar specialiștii se tem de răspândirea bolii la nivel global.
Război
Progresul tehnologic va conduce, până la urmă, la o înmulțire a războaielor neconvenționale, în principal cibernetice. Aceste situații avantajează statele slabe, tehnologia conferindu-le o forță disproporționată, fapt care duce la abordări asimetrice ale războiului. Cea mai mare amenințare din punct de vedere militar rămâne însă, și în secolul al XXI-lea, bomba nucleară, iar dezechilibrele de acest gen vor crește probabilitatea declanșării unor războaie nucleare regionale.