Managerul Institutului "Marius Nasta" din Capitală, medicul Beatrice Mahler, susține că una dintre temerile legate de valul 5 al pandemiei de coronavirus este aceea că, din cauza posibilității de infectare a unui număr mare de cadre medicale, ar putea să existe probleme în asigurarea continuității activității medicale.
Îngrijorarea vine în condițiile în care institutul dispune de aceeași schemă de personal ca la începutul pandemiei de COVID-19, aceasta nefiind modificată și adaptată noilor nevoi.
"Din perspectiva numărului de pacienți care se vor interna, riscul cel mai mare sau ce am văzut în acest weekend la "Marius Nasta" este să se interneze pacienți cu comorbidități multiple, pacienți nevaccinați, pacienți neprotejați care au riscul de decompensare a bolii de bază atunci când se infectează cu SARS-CoV-2 și aș spune că mai există o provocare importantă, care nu vine doar din numărul mare de pacienți și dificultatea cazurilor, ci și din asigurarea cu personal a secțiilor, pentru că avem, pe de o parte, aceeași schemă de personal care nu a fost modificată și adaptată nevoilor unei secții de COVID în acești doi ani, iar, pe de altă parte, riscul de infecții importante la personalul care lucrează în spitale, care vor pune reale probleme de a asigura continuitatea activității în multe locuri", a arătat Mahler, pentru Agerpres.
Managerul de la Marius Nasta a ținut să sublinieze, astfel, faptul că în acest val al pandemiei se teme cel mai mult de incapacitatea de a se asigura activitatea în spital: "Atunci când nu ai cu cine lucra, practic, totul se oprește și se blochează tot. Până la urmă, în toate cele patru valuri, dar, mai ales, în valul trei și valul patru am direcționat personalul către zona COVID din alte secții, pentru că am avut de unde, pentru că au fost foarte puține infecții la personal și acest lucru a permis să manageriem oarecum activitatea. În acest moment, dacă lucrurile continuă cu un număr mare de infectări zilnice și previziunile care sunt în acest moment publice se adeveresc, vom avea reale probleme în a asigura activitatea în Institutul "Marius Nasta", cel puțin".
În plus de asta, medicului atrage atenția asupra faptului că ar putea să fie depășită capacitatea secțiilor ATI.
"Noi nu avem foarte multe paturi la ATI în România", a precizat managerul Institutului "Marius Nasta".
În opinia sa, finalul pandemiei de COVID-19 depinde foarte mult de asigurarea vaccinului împotriva infecției cu SARS-CoV-2 la nivelul întregii planete.
"Cred că nu trebuie să gândim doar din perspectiva impactului pe care îl are pandemia în Europa, unde accesul la vaccinuri este semnificativ crescut. Cred că este important să vedem ce se întâmplă și în alte state, unde mutațiile pot să apară mult mai frecvent, pentru că au o imunitate diferită persoanele din diverse părți ale globului, iar accesul la vaccin este limitat încă în multe țări și, ce am văzut, atât Delta, cât și Omicron sunt tulpini care au suferit modificări în zone ale globului care nu aveau acoperire vaccinală importantă", a indicat Mahler.
Ea a adăugat că medicamentele de ultimă generație pentru tratarea COVID-19 sunt eficiente în actualul val al pandemiei, dar acestea reprezintă una dintre soluții alături de vaccinare.