Generalul Emil Străinu a dezvăluit rezultatul celor 30 de ani de cercetare a seismelor. Acesta susținea, în anul 2013, că a descoperit șase indicatori care prevestesc un cutremur cu 24 de ore înainte de a se produce, conform ziarulring.ro
Cei șase indicatori descoperiți pot fi folosiți pentru a prevesti un cutremur natural, aceștia putând fi observați de orice persoană, chiar cu ochiul liber.
1. Norii tip panglică
Primul dintre cei șase indicatori descoperiți de general este apariția pe cer a unor nori de tip panglică, paraleli. "Aceștia reprezintă materializarea schimbului energetic între pământ și atmosferă, care precede descărcarea de energie seismică", a explicat Străinu pentru "ring".
2. Modificarea nivelului apei din fântâni
Un alt semn foarte important constă în modificarea nivelului apei din fântâni, care, înainte de producerea unui seism, scade sau crește foarte mult. Totodată, apa își schimbă culoarea, dar și gustul, iar cei care se uită în fântână au senzația că apa ar fierbe.
3. Comportamentul animalelor de companiei
Cel de-al treilea indiciu descoperit de general în cei 30 de ani de cercetări îl reprezintă schimbările comportamentale ale animalelor de companie. "Câinii și pisicile devin foarte nervoși și vor să iasă din casă. De asemenea, peștii și broaștele-țestoase din acvarii simt vibrațiile pământului și devin foarte agitație", a mai adăugat Emil Străinu.
4. Paraziții electrici
Mai mult, în zona ce urmează a fi lovită de cutremur se constată creșterea paraziților electrici la recepțiile de telefonie mobilă, televiziune și radio.
5. Descărcări electrice pe cer
Generalul susține că cel de-al cincilea semn constă în apariția, în zona seismică, pe cer, a unor lumini sau descărcări electrice care sunt date de scăpările energetice ale scoarței terestre spre atmosferă. Ultimul indiciu se referă la animalele de pământ, precum șerpi sau șobolani, care, înainte de producerea unui seism, vor ieși din ascunzișuri și vor fi vizibile pe pământ.
6. Oamenii devin mai agitați
Potrivit unui studiu realizat de seismologii japonezi, comportamentul oamenilor se schimbă, de asemenea, înainte de producerea unui cutremur. "În orele premergătoare unui cutremur, în zona respectivă, ființele vii devin foarte agitate, inclusiv oamenii. Au o stare de nervozitate, de neliniște, care apare fără motiv", a mai explicat Emil Străinu.