Actual· 2 min citire

Se scumpește puternic prețul petrolului. EFECTE neplăcute

Se scumpește puternic prețul petrolului. EFECTE neplăcute

Se scumpește puternic prețul petrolului. EFECTE neplăcute

Publicat12 dec. 2016, 11:20
Actualizat12 dec. 2016, 11:21

Vești neplăcute pentru șoferii români. Cu câteva săptămâni înainte să scape de supra-acciza de 7 eurocenți pe carburanți, șoferii vor vedea scumpiri la pompă, pe fondul scumpirii semnificative a barilului de petrol.

Prețurile petrolului au urcat luni până la niveluri maxime din iulie 2015, după ce Arabia Saudită a sugerat că ar putea reduce producția mai mult decât s-a angajat prin acordul cu statele membre ale Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și cu alți mari producători, precum Rusia, în scopul reducerii ofertei și creșterii prețurilor, transmite Bloomberg.

Cotațiile futures au urcat cu 5,8% la New York și cu 6,6% la Londra, scrie News.ro. OPEC și o serie de state producătoare din afara cartelului au ajuns la primul lor acord de după 2001 privind reducerea totală a producției de țiței cu 2%.

Decizia a fost luată pentru a echilibra prețul hidrocarburilor, care, de la circa 115 dolari/baril la mijlocul anului 2014, a ajuns la aproximativ 25 dolari/baril la începutul acestui an, pentru "a se stabiliza" la 40 – 45 dolari/barili, ceea ce a cauzat mari probleme bugetelor țărilor producătoare, dar și investițiilor în dezvoltarea de noi zăcăminte.

După această decizie, prețul petrolului pe piețele internaționale s-a majorat cu circa 10%, până la aproximativ 55 dolari/baril. Dacă țările producătoare se bucură, consumatorii nu prea au motive: iar se vor scumpi carburanții, anunță focus-energetic.ro.

Împreună, statele care nu sunt membre ale cartelului își vor reduce producția cu 562.000 de barili pe zi (bpd), ca parte a acordului global cu OPEC. Inițial, aceste state anunțaseră că vor livra mai puțin cu 600.000 bpd, arată sursa citata.

În 30 noiembrie, statele membre ale OPEC au ajuns la un acord pentru a-și reduce producția cu 1,2 milioane barili pe zi începând din luna ianuarie 2017, aceasta urmând să fie prima scădere a producției decisă de OPEC în ultimii opt ani.

Dacă acordurile vor intra în vigoare, furnizarea de țiței pe plan global va fi redusă cu aproape 2%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News