Se cere DEMISIA lui Toader: "Aduce grave prejudicii de imagine instituţiei"

 
Se cere DEMISIA lui Toader din funcția de rector: "Aduce grave prejudicii de imagine instituţiei"
Se cere DEMISIA lui Toader din funcția de rector: "Aduce grave prejudicii de imagine instituţiei"

Peste 170 de absolvenţi ai Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", din Iaşi, îi cer lui Tudorel Toader, într-o scrisoare deschisă, să-şi dea demisia din funcţia de rector al instituţiei, acuzându-l că, în calitate de ministru al Justiţiei, aduce prejudicii grave de imagine universităţii ieşene.

Scrisoarea a fost semnată, până luni seară, de 177 de foşti absolvenţi ai universităţii ieşene.

"Pentru orice absolvent de universitate, alegerea rectorului într-o funcţie atât de înaltă constituie un prilej de mândrie şi un temei serios pentru a o recomanda celor care intenţionează să urmeze studii superioare. Este regretabil că acest sentiment de mândrie s-a disipat, căpătând conotaţii ce ar putea fi catalogate stânjenitoare, atunci când am observat că cel ales ar trebui să consolideze statul de drept îl demolează, când cel care ar trebui să pună umărul la crearea unor legi în care cetăţenii statului respectiv să se simtă în siguranţă îl vulnerabilizează şi atunci când cel care ar trebui să-şi pună cunoştinţele în slujba binelui comun şi a evoluţiei societăţii nu face decât să fraternizeze cu cei care încalcă legile statului", susţin semnatarii scrisorii adresate lui Tudorel Toader.


Foştii absolvenţi ai universităţii ieşene se întreabă "cum a fost posibilă această degradare morală şi inversare a valorilor văzând cum cel mai de seamă exponent al unei instituţii-simbol, asimilate oraşului Iaşi, este lăsat să reprezinte în continuare un corp profesoral de elită".

"Noi considerăm că România a făcut progrese semnificative în ultimii ani în consolidarea statului de drept şi, chiar dacă nu suntem cu toţii absolvenţi ai facultăţii de Drept, putem înţelege efectele negative pe care le poate avea asupra imaginii Universităţii şi a societăţii în general asocierea activităţii academice (marcată de suspiciuni de plagiat) şi a celei ministeriale (caracterizată prin cele mai scandaloase iniţiative şi măsuri legislative) cu funcţia de rector. Domnule profesor Tudorel Toader, ne este greu să ştim care este adevăratul motiv pentru care aţi ales să vă puneţi toate cunoştinţele acumulate în timp în slujba unei coaliţii care pune în pericol viitorul României în cadrul Uniunii Europene, dar şi al siguranţei noastre ca cetăţeni şi care zilnic, prin aproape orice decizie pe care o ia, asediază statul de drept şi sistemul judiciar", se mai arată în scrisoare.

Foştii absolvenţi susţin că, în timpul mandatului de ministru al Justiţiei, Tudorel Toader a primit cele mai aspre critici şi chiar o rezoluţie din partea Parlamentului European.

"Ca absolvenţi ai Universităţii Cuza ne simţim obligaţi să luăm atitudine şi să facem tot ce ţine de noi pentru a readuce Universitatea pe care am absolvit-o la cota de imagine şi de încredere de care s-a bucurat până nu demult. Noi, absolvenţi mai vechi şi mai noi ai Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi, vă cerem în mod public demisia pentru prejudiciul de imagine pe care îl aduceţi unui simbol al învăţământului românesc, dar şi un simbol pentru fiecare dintre noi în parte. Dacă această instituţie reprezintă ceva pentru dvs., dacă vreţi să o apăraţi şi să o protejaţi şi nu vreţi ca numele ei să fie asociat cu o coaliţie care legiferează şi guvernează numai în interes propriu, singurul gest de demnitate şi de respect ar fi renunţarea la funcţia de rector", mai spun semnatarii scrisorii.

În 18 decembrie, 30 de profesori din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi au solicitat Senatului instituţiei să iniţieze procedurile pentru revocarea din funcţia de rector a lui Tudorel Toader, autosuspendat după numirea ca ministru al Justiţiei, scrie news.ro. Semnatarii susţineau că demersul este "un răspuns la numeroasele nemulţumiri interne legate de prejudiciul grav de imagine adus Universităţii, precum şi la aşteptările societăţii civile formulate prin iniţiativa celor 25 de grupuri civice".

Tudorel Toader s-a autosuspendat din funcţia de rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, începând cu 24 februarie 2017, pe perioada exercitătii mandatului de ministru al Justiţiei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
GHEORGHE
29 Jan 10:12
Gruparea infractionala nu mai are nici instinctul de conservare, ca de putina decenta, demnitate, morala nu se poate discuta !
Răspunde
0 0
cotoi
29 Jan 09:04
Au mare dreptate absolventii , fa nenicule un pas inapoi , si o sa fie toti multumiti .
Răspunde
0 0
Henkel
29 Jan 08:39
Asta trebuie arestat preventiv si judecat pentru uneltire impotriva statului de drept!Un bolsevic ordinar!e
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?