Rovana Plumb, acceptată de Ursula von der Leyen în noua Comisie Europeană

 
Rovana Plumb 
Rovana Plumb 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat-o pe Rovana Plumb pe lista completă a comisarilor europeni accceptați.

Nominalizarea Rovanei Plumb pentru postul de comisar european a fost acceptată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Într-un comunicat al Comisiei Europene, europarlamentarul social-democrat figurează pe lista oficială dată publicității de Bruxelles.

Surse de la Bruxelles sugerau, în ultimele săptămâni, că cele două propuneri trimise de Viorica Dăncilă la Bruxelles, Dan Nica şi Rovana Plumb, ar fi fost respinse.

„Președinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a dat acordul pe draftul listei de comisari desemnați care i-a fost furnizat de Consiliul Uniunii Europene. Acest lucru vine după o serie de interviuri oficiale pe care președinta aleasă Ursula von der Leyen le-a avut, în decursul ultimelor săptămâni, cu fiecare dintre persoanele sugerate de către statele membre pentru a ocupa poziția de comisar”, este menționat în comunicatul Comisiei Europene.

Viorica Dăncilă a anunțat că "numirea Rovanei Plumb în funcţia de comisar european din partea României" reprezintă o reuşită pentru ţara noastră.

"Numirea Rovanei Plumb în funcţia de comisar european din partea României este o reuşită pentru ţara noastră. Este dovada şi expresia încrederii pe care preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o are în capacitatea României şi a comisarului desemnat de a exercita cu succes acest mandat", scrie Dăncilă, luni, pe Facebook.

În continuare, Consiliul Uniunii Europene trebuie să adopte lista, după care aceasta va fi publicată în Jurnalul oficial al UE.

Ursula von der Leyen va anunța marți și portofoliile alocate fiecărui comisar în parte. Surse de la Bruxelles precizau că României i-ar fi rezervat portofoliul Transporturilor. 

Rovana Plumb, asemenea celorlalți comisari propuși, trebuie să facă față audierilor din comisiile relevante din Parlamentul European.

Ulterior, Parlamentul European trebuie să voteze pentru confirmarea întregii echipe. 

Iată lista comisarilor europeni propuși de fiecare țară în parte și acceptați de Ursula von der Leyen (Germania):

Austria: Johannes Hahn

Belgia: Didier Reynders

Bulgaria: Mariya Gabriel

Croația: Dubravka Šuica

Cipru: Stella Kyriakides

Cehia: Věra Jourová

Danemarca: Margrethe Vestager

Estonia: Kadri Simon

Finlanda: Jutta Urplainen

Franța: Sylvie Goulard

Grecia: Margaritis Schinas

Ungaria: László Trócsányi

Irlanda: Phil Hogan

Italia: Paolo Gentiloni

Letonia: Valdis Dombrovskis

Lituania: Virginijus Sinkievičius

Luxemburg: Nicolas Schmit

Malta: Helena Dalli

Olanda: Frans Timmermans

Polonia: Janusz Wojciechowski

Portugalia: Elisa Ferreira

Romania: Rovana Plumb

Slovacia: Maroš Šefčovič

Slovenia: Janez Lenarčič

Suedia: Ylva Johansson

Josep Borrell (Spania) a fost desemnat pentru importantul post de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Americanul
09 Sep 22:03
Ai sa razi dar aici e mai rau cu presa, in Ro se intampla lucruri banale, puerile chiar. Poti spune ca in Ro nu exista presa, doar circ interminabil.
Răspunde
0 0
Ei,boieri ,ce ziceti,se poate si cu PSD ?
09 Sep 13:34
Păi ce scriați,bolsevicilor ,ca România nu are loc in club ,daca nu e reprezentată de PNL ,USR sau presedintele meu ?O presa mai dezolantă ca în România ,nu am cunoscut .desi..nici cu americanii nu mă mândresc .
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?