Democrațiile liberale se dovedesc vulnerabile în fața campaniilor de dezinformare, iar naționalismul câștigă teren în fața globalismului, arată raportul Conferinței de Securitate de la München, citat de Adevărul.
Securitatea internațională nu a fost niciodată atât de fragilă de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Unii dintre stâlpii fundamentali ai Occidentului și ai ordinii internaționale liberale încep să slăbească. Adversarii societăților deschise sunt în ofensivă. Democrațiile liberale s-au dovedit a fi vulnerabile în fața campaniilor de dezinformare.
Cetățenii statelor democratice cred din ce în ce mai puțin că sistemul poate genera rezultate pozitive și încep să încline în favoarea unor soluții naționale, să prefere închiderea granițelor în locul globalismului și deschiderii. Iar Statele Unite ar putea trece la o politică externă „mai unilaterală, poate chiar naționalistă“.
Acestea sunt doar câteva dintre situațiile îngrijorătoare prezentate în raportul fundației Conferinței de Securitate de la München (MSK), publicat la începutul acestei săptămâni și care servește drept document de lucru al Conferinței ce se va desfășura în perioada 17-19 februarie în Germania, în capitala Bavariei.
Documentul, intitulat „Post-Truth, Post-West, Post-Order?“ („Post-Adevăr, Post-Occident, Post-Ordine?“, în trad.), ia în discuție posibilul final al vechii ordini mondiale, acesta fiind, de altfel, principalul subiect al Conferinței, ce este prezidată de fostul ambasador al Germaniei în Statele Unite, Wolfgang Ischinger.
Documentul subliniază că, în prezent, partidele populiste sunt parte a guvernării în circa 12 democrații occidentale și chiar și în țările în care au primit doar o mică parte din voturi își exercită adesea influența, dând un nou curs dezbaterilor sau presând principalele partide să adopte o altă agendă politică.
Unul dintre factorii care explică ascensiunea populismului, consideră autorii raportului, este reprezentat de faptul că veniturile majorității populației din economiile industrializate au stagat între toamna anului 2007 și 2014. În acest timp, în SUA, arată analizele, nu greutățile economice au dus la propagarea acestui curent, ci anxietatea legată de viitor.
Vreme îndelungată Statele Unite au fost percepute ca un campion al comerțului liber, dar acum au intrat pe o pantă mai protecționistă. În discursul susținut la învestirea sa în funcție, Donald Trump, actualul lider al Casei Albe, a insistat pe deviza „America, pe primul loc“. Îngrijorător este și că în discursul său nu s-au regăsit cuvinte precum „democrația“, „libertatea“ sau „drepturile omului“.
În plus, comentariile pe care le-a făcut de-a lungul timpului la adresa NATO, o organizație pe care o consideră „învechită“, au creat incertitudini în rândul aliaților, în special în rândul celor din Europa Centrală și de Est. Concomitent, Uniunea Europeană este sub presiune. Trebuie să facă față ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, crizei refugiaților, ascensiunii populismului, posibilei reizbucniri a crizei datoriilor, atacurilor jihadiste și Rusiei revizioniste, subliniază raportul MSK.
Peste 30 de șefi stat sau de guvern și mai mult de 80 de miniștri de Externe sau ai Apărării din întreaga lume și-au anunțat prezența la întrunirea pe teme de securitate ce va avea loc în capitala bavareză. La Conferință vor participa inclusiv cancelarul federal german, Angela Merkel, vicepreședintele SUA, Mike Pence, secretarul american al Apărării, James Mattis, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, președintele Consiliului European, Donald Tusk, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.