Mai mulți deputați PSD și minorități au depus, în Parlament, un proiect legislativ care prevede stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, mai exact pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 10 ani, conform mediafax.ro.
”Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului. Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antițigăniste se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de știri și informații, materiale antițigăniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antițigăniste se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor antițigăniste”, prevede proiectul legislativ.
Totodată, „nu constituie infracțiune dacă vânzarea de simboluri atițigăniste este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public”.
„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antițigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”, se mai arată în proiectul de lege depus de mai mulți deputați PSD și minorități.
Citește mai multe pe mediafax.ro!