Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacției, dar nici contractele cu clienții nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligație de a prelua actualii angajați,
Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacției, dar nici contractele cu clienții nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligație de a prelua actualii angajați, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, și de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL.
Documentul, menit să fie transmis investitorilor interesați de preluarea activelor scoase la vânzare, le prezintă acestora condițiile în care se va realiza tranzacția, potrivit news.ro.
"Datoriile vânzătorului, inclusiv obligațiile potențiale legate de protecția mediului, rămân în sarcina vânzătorului. Niciun contract existent nu va fi transferat, dar, în cazul în care cumpărătorul consideră că este în interesul său, anumite contracte pot fi încheiate din nou de către cumpărător și cealaltă parte contractantă. Oltchim își exprimă, totuși, disponibilitatea de a ajuta discuțiile pentru preluarea unor contracte", arată documentul.
Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, niciun fel de obligații legate de angajați.
"Nu există nicio obligație contractuală de a prelua angajații împreună cu activele", mai arată documentul realizat de consultant și de administratorul judiciar al Oltchim.
Oltchim a intrat în procedură de insolvență la 30 ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.
În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro.
La finalul anului trecut, Oltchim a transmis firmelor interesate de privatizare mai multe detalii, pentru ca acestea să poată formula oferte neangajante.