Petre Roman, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu au fost audiați la Parchetul General în dosarul Mineriadei, conform Realitatea TV. Cel mai probabil, Petre Roman și Ion Iliescu au fost chemați la Parchetul General pentru a da noi declarații, în contextul în care, conform declarațiilor recente făcute de Procurorul General al României, ancheta în dosarul Mineriadei se apropie de final.
De asemenea, fostul director al Serviciului Român de Informații Virgil Măgureanu s-a prezentat luni, la Parchetul General, fiind citat de procurorii militari în dosarul ''Mineriada''.
Conform informațiilor Realitatea TV, acuzațiile au fost extinse în cazul lui Petre Român și Ion Iliescu.
La ieșirea de la audieri, fostul președinte Ion Iliescu nu a dat nicio declarație.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, și fostul premier Petre Roman, au fost inculpați la în decembrie 2016 în în dosarul Mineriadei din 1990. Aceștia sunt acuzați de infracțiuni contra umanității. Împreună cu ei mai sunt inculpați de aceleași fapte și Gelu Voican-Voiculescu, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României, Nicolae Dumitru, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale, Virgil Măgureanu, director al Serviciului Român de Informații, și Florescu Mugurel Cristian, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a alți 1.242.
De asemenea, în aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității pentru Emil Dumitrescu, la data săvârșirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, la data săvârșirii faptelor vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională; Adrian Sârbu, la data săvârșirii faptelor șef de cabinet și consilier al primului ministru; Miron Cozma, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, la data săvârșirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieș Burlec, la data săvârșirii faptelor ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.)Vasile Dobrinoiu, la data săvârșirii faptelor, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne, dar și general (rez.) Petre Peter, la data săvârșirii faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.
Totodată, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni.
După 27 de ani de tergiversări, Parchetul General a decis să redeschidă Dosarul Revolutiei și să investigheze, in rem, infracțiuni împotriva umanității: „Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat”.
Procurorii militari vorbesc deschis despre greșelile făcute în Dosarul Revoluției. Ancheta începută în anul 1990 este plină de erori, omisiuni și neglijențe. În primele luni ale anului 1990, procurorii din toată țara au deschis 4544 de dosare penale.
Până în anul 1995 au fost trimise în judecată doar 275 de persoane printre care: 25 de generali, 114 ofițeri si 87 de civili. Majoritatea a făcut parte din regimul comunist. Nicio persoană din grupul care a preluat puterea după 22 decembrie 1989 nu a ajuns în fața judecătorilor.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că de vină pentru multe dintre viețile pierdute ar fi chiar tocmai cei care au luat puterea, după fuga lui Nicolae Ceaușescu.
Inițial, procurorii militari au spus că în România a existat un vid de putere în perioada 22- 27 decembrie 1989. Astfel, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru deciziile luate în acea perioadă în care au fost înregistrate cele mai multe decese.