Pesta porcină a pus stăpânire pe țară, iar Daea ridică osanale pentru ANSVSA

 

Petre Daea nu vede omniprezenta pestă porcină și laudă acțiunile ANSVSA despre care spune că intră "tot timpul în dispozitiv", la fel ca în cazul stabilirii şi depistării focarelor de pestă porcină africană.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut luni că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi-a făcut datoria şi a acţionat rapid în privinţa produselor din carne de porc din Ungaria, care au ajuns în România, deşi nu erau etichetate corespunzător.

"ANSVSA şi-a făcut imediat datoria. Iată ce înseamnă să ai un sistem rapid de alertă. Imediat a văzut trasabilitatea produselor respective, pentru că oamenii din păcate mai caută şi eludarea legii, dar iată că aici nu a fost posibil. Un rezultat foarte bun din partea ANSVSA care a acţionat rapid şi pe baza procedurilor pe care le-a instituit legea în domeniu şi în baza expertizei tehnice pe care o are. Să ştiţi că avem specialişti foarte buni şi oameni de toată isprava în ţară. Tocmai gravitatea acestei situaţii a impus o măsură rapidă şi foarte bine făcută, a luat, a izolat, a pus la adăpost această posibilitate de a fi o contaminare suplimentară pe o asemenea carne", a declarat, luni, Petre Daea, întrebat cum a fost posibil să intre în ţară carne porc posibil infestată cu pesta porcină africană din Ungaria.

El a afirmat că ANSVSA intră "tot timpul în dispozitiv", la fel ca în cazul stabilirii şi depistării focarelor de pestă porcină africană.


"În momentul în care auzi că a apărut un focar de pestă, primul lucru bun este că autoritatea a depistat focarul. A găsit virusul, imediat îl localizezi, imediat acţionezi în baza procedurilor stabilite şi autorizate la nivelul Comisiei Europene, proceduri care sunt respectate de toţi şi oriunde", a subliniat ministrul Agriculturii.

Directorul DSVSA Timiş, Adrian Popa, a declarat duminică că au fost puse sub sechestru aproape 1.300 de kilograme de produse din carne de porc, care au ajuns din Ungaria într-un depozit din Timişoara, întrucât nu erau etichetate corespunzător.

"Este vorba despre produse din carne de porc - jambon, salam şi alte mezeluri - care au ajuns într-un depozit din Timişoara. La ora actuală, marfa este sechestrată şi este în curs de desfăşurare o anchetă pe tema aceasta, pe care o derulăm în comun cu Poliţia Timiş. Marfa trebuia să fie marcată cu ştampila ovală, specifică pentru comerţul intracomunitar, dar produsele au venit în ambalaje cu ştampila pătrată sau dreptunghiulară, care sunt mărci de interior, din Ungaria", a explicat Popa.

Directorul DSVSA Timiş a precizat că în magazine nu au ajuns aceste produse.

Potrivit lui Adrian Popa, anterior acestui lot, a fost depistat un altul de 400 kg, adus tot din Ungaria, în Timiş. De aici produsele au ajuns în Arad şi Bihor. Din Arad, o parte din aceste produse a plecat spre Bucureşti, a arătat acesta.

Sunt aşteptate rezultatele de laborator în ceea ce priveşte pesta porcină. În paralel, poliţia desfăşoară cercetări. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Sarlatani
19 Feb 05:13
promovati de vecini ...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?