Lovitură pentru România! Ucraina interzice importul de carne de pui din Prahova

Autorităţile din Ucraina au hotărât să interzică importul de carne de pui din județul Prahova, din cauza unor cazuri de gripă aviară, conform unei scrisori transmisă ambasadei României la Kiev, citată de Agerpres.



"Inspecția Veterinară de Stat a Ucrainei informează că, având în vedere notificarea Oficiului Internațional de Epizootii privind înregistrarea pe teritoriul Județului Prahova, România, a unor cazuri de gripă aviară, s-a decis interzicerea importurilor din România/județul Prahova de păsări, carne de pasăre și preparate din aceasta", informează Ministerul Economiei.

Măsura vine în completarea deciziei prin care se interzic importurile similare din județul Tulcea.

În data de 10 ianuarie, o suspiciune de gripă aviară a apărut în gospodăria primarului comunei Albești Paleologu din județul Prahova, autoritățile luând măsuri pentru confirmarea bolii și sacrificarea păsărilor domestice și sălbatice din curtea în cauză.

O zi mai târziu, suspiciunea a fost confirmată de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București, autoritățile dispunând măsuri pentru combaterea bolii.

Potrivit unui comunicat emis de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Prahova, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București — Laboratorul Național de Referință a confirmat focarul de gripă aviară, tulpina H5N8, din comuna Tomșani, sat Loloiasca, în gospodăria lui Marian Panait, primar al comunei Albești Paleologu.

În acest context, DSVSA a întocmit un plan de măsuri pentru combaterea bolii, fiind stabilită o zonă de protecție de 3 km în jurul focarului și o zonă de supraveghere de 10 km. De asemenea, boala a fost declarată la Primăria Tomșani, iar autoritățile vor efectua inspecții în exploatațiile cu păsări din zona de protecție și zona de supraveghere.

Totodată, autoritățile interzic organizarea pe teritoriul localităților din zonele de protecție și supraveghere de târguri sau expoziții de păsări și animale, până la clarificarea situației epidemiologice, au fost notificate toate exploatațiile comerciale de păsări din județul Prahova, dar și administratorii celor 43 fonduri de vânătoare din județ.

Conform măsurilor dispuse, toate cazurile de îmbolnăvire și mortalități înregistrate la păsările din orice specie din curțile proprii vor fi anunțate în regim de urgență medicului veterinar de liberă practică împuternicit din localitățile cuprinse în zona de protecție și supraveghere, iar cadavrele de păsări descoperite în locuri publice vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit.

Autoritățile din Prahova au notificat și DSVSA din județele limitrofe, respectiv Brașov, Dâmbovița, Buzău, Ialomița și Ilfov cu privire la această situație.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?