Klaus Iohannis a vorbit despre implementarea tehnologiei mobile 5G în România, spunând că ”unii nu sunt suficient de îngrijorați”, o posibilă referire la posibilele problemele de securitate care fac obiectul dezbaterii în întreaga lume.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, cu privire la tehnologia 5G, că în România "unii nu sunt suficient de îngrijorați", iar acest subiect va trebui discutat și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), notează Agerpres.
"La noi unii nu sunt suficient de îngrijorați. (...) Nu realizează ce se întâmplă de fapt. Cred că va trebui să discutăm și în CSAT", a spus Iohannis, într-o întâlnire informală cu presa.
Întrebat dacă va avea loc o ședință CSAT în curând, șeful statului a afirmat că este posibil.
"E posibil să avem o discuție", a spus el.
Precizarea vine în contextul în care România se pregătește să lanseze licitația pentru serviciile 5G, spre finalul acestui an, și va permite accesul tuturor companiilor, inclusiv a Huawei.
„Licitația va fi deschisă tuturor, inclusiv companiilor care folosesc echipament de la Huawei Technologies Co.”, a declarat ministrul Comunicațiilor Alexandru Petrescu, într-un interviu recent pentru Bloomberg.
Washingtonul și-a îndemnat aliații să blocheze accesul Huawei la tehnologia 5G, acuzând un presupus spionaj de stat pe care l-ar practica compania. Huawei a negat aceste acuzații.