Îți poți schimba cartea de identitate chiar și în ziua votului!

Îți poți schimba cartea de identitate chiar și în ziua votului!
Cartea de identitate expirată, deteriorată, pierdută sau furată, poate fi schimbată și în preziua și ziua votului.
Pentru desfășurarea în condiții bune a procesului electoral privind alegerile pentru Președintele României, Birourile de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 vor avea, suplimentar, următorul program:
08:00 – 16:00 în data de 09.11.2019;
07:00 – 21:00 în data de 10.11.2019;
08:00 – 16:00 în data de 23.11.2019;
07:00 – 21:00 în data de 24.11.2019
Ce trebuie să faci dacă te regăsești în situația în care cartea de identitate îți este expirată, deteriorată, pierdută sau furată și ai domiciliul în Sectorul 1?
Vii la unul dintre Birourile de Evidență a Persoanelor (ai lista mai jos), completezi cererea pentru eliberarea actului de identitate; iei cu tine actul de identitate și cartea de alegător (dacă este cazul); certificatul de naștere, original și copie; certificatul de căsătorie (dacă este cazul), original si copie; hotărârea de divorț legalizată de către instanță, definitivă și irevocabilă, după caz, original si copie; certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original si copie; certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original si copie; documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu și, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reședință, original si copie; chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate în valoare de 7 lei.
Eliberarea cărții de identitate provizorii când o persoană nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate se face printr-o cerere pentru eliberarea actului de identitate; 3 fotografii mărimea 3×4 cm cu banda albă de 7 mm la bază; documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de familie și a prenumelui, a datei de naștere, a stării civile, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu / adresei de reședință, original și copie; La acestea se adaugă chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate provizorii – 1 leu.
Taxele pentru Carte de Identitate (7 lei) / Cartea de Identitate Provizorie (1 leu) / Furnizări date din R.N.E.P (1 leu/persoană) se pot achita la ghișeu. Vestea bună e că actele de identitate se vor elibera în aceeași zi.
Adresele și numerele de telefon ale Birourilor de Evidență a Persoanelor care eliberează acte de identitate pentru locuitorii Sectorului 1 sunt următoarele:
Biroul nr. 1 de Evidență A Persoanelor
Adresa: Piața Amzei nr. 13, Sector 1, București; Telefon: 021.315.35.34 / int. 22116; Fax: 021.311.89.23.
Biroul nr. 2 de Evidență A Persoanelor
Adresa: Str. Dr. Iacob Felix nr. 99, Sector 1, București; Telefon: 021.222.60.26.
Biroul nr. 3 de Evidență A Persoanelor
Adresa: Piața Amzei nr. 13, Sector 1, București (intrare D.I.T.L.); Telefon: 021.311.89.25; 021.315.35.34 / int. 33928.
Biroul nr. 4 de Evidență A Persoanelor
Adresa: Str. Ion Neculce nr. 6, Sector 1, București; Telefon: 021.222.20.89 ; 021.315.35.34 / int. 27742.
Biroul nr. 5 de Evidență A Persoanelor
Adresa: Str. Bucureștii Noi nr. 54, Sector 1, București; Telefon: 021.661.44.48; 021.315.35.34 / int. 17932.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























