Actual· 1 min citire

Explozie la o școală din Mureş. Doi răniţi, peste 70 de persoane evacuate

19 sept. 2018, 08:57
Actualizat: 19 sept. 2018, 09:58
Explozie la o școală din Mureş. Doi răniţi, peste 70 de persoane evacuate

Explozie la o școală din Mureş. Doi răniţi, peste 70 de persoane evacuate

Articol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

O explozie puternică a unei sobe de teracotă a rănit o angajată de la curățenie și un elev la o școală din Mureș, miercuri dimineață. 

În această dimineață, la școala din comuna mureșeană Voiniceni, a avut loc o explozie a sobei de teracotă din incinta unei clase, scrie Realitateademures.net.

Evenimentul a cauzat rănirea unei angajate de la curățenie, care a suferit arsuri de gradul II, și a unui băiat de 14 ani, cu arsuri de gradul I, la nivelul feței.

Din școală au fost evacuați aproximativ 70 de elevi și 7 cadre didactice.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, maior Cristian Virag, a declarat pentru Realitateademures.net că din primele informații cauza exploziei este o acumulare de gaze.

Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual