Cozmin Gușă: Donald Trump este un președinte care nu are deloc statură intelectuală

Cozmin Gușă: Donald Trump este un președinte care nu are deloc statură intelectuală
"În mod evident, Donald Trump este un om care nu a citit cărți, este un om care nu face apel la idei și este un om care nu poate să prezinte concepte", a spus Cozmin Gușă, la Realitatea TV, despre noul președinte al Statelor Unite ale Americii.
Consultantul politic a exemplificat cât mai limpede ce înseamnă alegerea lui Trump ca șef al statului în SUA. "E ca și cum ar fi Gigi Becali președinte în România", a spus Gușă, care a făcut referire și la Corneliu Vadim Tudor.
"Eu cred că este momentul să lăsăm ipocrizia la o parte și să fim foarte sinceri și să spunem așa: românii să-și închipuie că alegerea lui Donald Trump, comparativ, ar fi ceva mai puțin decât un Corneliu Vadim Tudor președinte în România și cam la fel cum ar fi un Gigi Becali. Deci atunci când se gândesc la președintele Donald Trump, să se gândească: în România, dacă ar fi fost Corneliu Vadim Tudor președinte era ceva puțin mai mult decât Donald Trump și dacă era Gigi Becali președinte ar fi ca și Donald Trump. Cu asta cred că am spus totul", a spus Cozmin Gușă.
Consultantul politic a făcut, apoi, referire la capacitățile intelectuale ale lui Trump, pe care l-a comparat cu George Bush jr, cel care a condus timp de opt ani America.
"Donald Trump este un președinte care nu are absolut deloc statură intelectuală. În mod evident, este un om care nu a citit cărți, este un om care nu face apel la idei și este un om care nu poate să prezinte concepte. Din acest unghi, el este un tip egal cu George Bush jr., un om care a condus, totuși, America timp de opt ani de zile, dar provenind dintr-o familie politică, familia Bush, care într-un fel sau altul i-a gardat mandatul. Donald Trump este un tip de inteligență și cultură medie sau submediocră, care va conduce America fără a avea la dispoziție sistemul de putere și de asistență pe care George Bush jr l-a avut la dispoziție. Sigur, putem să vorbim despre oamenii care sunt în jurul său, dar concluzia rămâne aceeași: America este condusă de um cu o statură intelectuală modestă, de un om care nu iubește cărțile, nici nu iubește ideile și nici nu cred că a făcut eforturi în această direcție", a spus Gușă.
"Donald Trump n-a vrut niciodată să-și prezinte un raport fiscal", a spus consultantul politic, subliniind că acest aspect i-a enervat foarte tare pe cei care au votat împotriva noului șef de stat din SUA.
"Această lipsă de statură intelectuală a lui Donald Trump se lovește în mod evident de o ambiție financiară puternică. A fost foarte enervant pentru cei care au votat împotriva sa faptul că n-a vrut niciodată să-și prezinte un raport fiscal. Donald Trump aduce toate gesturile sale într-un fel în care la finalul zilei trebuie să iasă un profit mare. Dacă vă uitați la taxele enorme plătite pentru a participa la evenimentele de instalare a sa în funcția de președinte, la balurile respective, o să vedeți multe zeci de milioane de dolari care s-au scurs în buzunarele dânsului și dacă o să vă uitați la felul în care a declarat că își va conduce afacerile în continuare, nu printr-un fond orb de investiții, blind-trust în limbaj financiar, adică un fond care să nu țină cont de interesele dânsului ca președinte, atunci o să vă dați seama că interesele domnului Trump sunt financiare. Dacă o să vă uitați pe harta lumii la investițiile pe care le-a făcut o să vă vedeți că foarte mulți dintre posibilii potențiali geopolitici ai Statelor Unite sunt aliați financiari ai domnului Trump. Această combinație de statură intelectuală modestă, urmată de lăcomia unui om de afaceri care a făcut banii destul de ușor și de multe ori în dauna statului american ne lasă să înțelegem în ce fel va fi condusă America, pentru că Donald Trump în același timp este o personalitate foarte puternică. Este un tip care vrea să-și impună punctul de vedere, este un om care dorește să aibă dreptate doar el, în pofida consilierilor și nu cred că nimeni din familia sa sau din cei care-l înconjoară vor reuși să-l șarjeze", a afirmat Cozmin Gușă.
Consultantul politic a scos în evidență toate aspectele negative ale alegerii lui Donald Trump. "Faptul că doamna Hillary Clinton a obținut cu 3 milioane de voturi mai mult decât Trump este unul care va alimenta toată retorica și toată argumentația anti-Trump din următoarea perioadă", consideră Cozmin Gușă, care a vorbit și despre modul în care Trump va încerca să diminueze drepturile minorităților din Statele Unite ale Americii.
"America din timpul lui Donald Trump va fi o Americă scindată, așa cum au arătat manifestațiile de stradă, care se vor înmulți. Va fi o Americă ce nu va considera că mai este foarte prestigioasă tocmai din pricina președintelui pe care îl are și va fi o Americă ce va cunoaște mișcări de stradă turbulente, care vor fi împotriva președintelui tocmai pentru că americanii consideră, o parte dintre ei, că n-ar putea să fie bine reprezentați de către un președinte ca Donald Trump. Detaliu deloc lipsit de semnificație, că doamna Hillary Clinton a obținut cu 3 milioane de voturi mai mult decât Trump, este unul care va alimenta toată retorica și toată argumentația anti-Trump din următoarea perioadă. Un al doilea element important din această retorică vor fi drepturile minorităților. Minoritățile sexuale, minoritățile lingvistice, minoritățile religioase au fost favorizate în Statele Unite în ultimele decenii și s-au obișnuit cu această stare și au o mare putere. Donald Trump este un președinte care, dimpotrivă, o să diminueze la maximum aceste drepturi pe care minoritățile respective le au. Ați văzut discursul despre islam. Deci, America e divizată, este începutul de mandat al lui Donald Trump. Nu percep mare pricepere la Donald Trump de a rezolva această mare problemă a națiunii sale și nici nu cred că-l preocupă faptul că n-a avut cuvinte de spus despre manifestațiile, arestările de ieri, de la Washington și din alte orașe, ne arată că va ignora aceste lucruri până vor ajunge la un anumit nivel", a spus Cozmin Gușă.
Consultantul politic a vorbit despre rolul determinant pe care l-a avut Rusia în succesul lui Donald Trump în alegeri.
"America, astăzi, fie că e vorba de America anti-Trump, fie că e vorba de America pro-Trump, înțelege că Rusia, dușmanul ideologic și geopolitic din ultimele multe decenii, a avut un rol important în a-l favoriza pe Donald Trump să ajungă președinte. Și ăsta este un lucru care va afecta mult la mentalitatea americanilor. Hollywood-ul a construit în ultimii 50 de ani o ideologie în care Rusia este dușmanul Statelor Unite și spionii ruși se bat cu spionii americani", a zis Cozmin Gușă.
Apoi, consultanul politic a vorbit și despre filmul "Snowden", după ce Alexandru Cumpănașu a amintit că respectiva producție de la Hollywood "a creat un film incredibil despre unul dintre cei mai mari trădători ai Americii, despre Snowden". "Hollywood-ul a creat un film în care el apără drepturile americanilor, trădând, de fapt, statul american și furnizând milioane de documente", a mai spus Cumpănașu.
"Acest film a fost lipsit de succes de public. În rest, Hollywood-ul la nivelul vedetelor sale de seamă sunt într-o atitudine anti-Trump", a subliniat Cozmin Gușă, care reiterat ideea că America va fi sfâșiată de conflicte interne, după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă.
"America va fi sfâșiată între această tendință anti-Trump în plan intern și acest mare semn de întrebare conform căruia Rusia ar fi avut un rol important în alegerea unui președinte popular, dar care nu servește neapărat interesele establishmentului de putere de acolo și dacă ne gândim la atitudinea mass-media, pe care nu trebuie s-o neglijăm, împotriva lui Trump din timpul campaniei vom vedea și ce se va putea întâmpla în continuare într-o țară care va fi sfâșiată de conflicte. Și, într-adevăr, Donald Trump aici are dreptate, America trebuie să se preocupe de problemele ei. Practic, asta este chintesența începutului de mandat al lui Trump. America se va ocupa de problemele ei, care odată cu instalarea lui Trump sunt probleme mari, și probleme care reziduă din această lipsă între capitalul autohton și altfel de interese. Până acum, cei care sunt de partea lui Trump consideră că le-au ocultat tendințele de a se îmbogăți mai mult", a spus Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























