Comisia de anchetă: Băsescu și Boc au fraudat alegerile prezidențiale din 2009

Potrivit raportului Comisiei de anchetă din Parlament, Traian Băsescu și Emil Boc ar fi întreprins acțiuni de natură să schimbe rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009, cu implicarea SRI și a DNA. Liberalii prezenți nu au fost, însă, de acord cu această concluzie și reclamă că PSD încearcă să impună acest punct de vedere, chiar dacă în urma anchetei nu ar fi reieșit că alegerile au fost fraudate. 



Raportul va ajunge la conducerea celor două Camere. Birourile Permanente trebuie să stabilească o ședință de plen în care să se valideze documentul.

Membrii PNL din Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 au luat decizia de a se retrage și de a nu participa la votul final al raportului, a anunțat deputatul liberal Daniel Fenechiu.

"Motivele retragerii sunt cât se poate de clare. Astăzi, majoritatea PSD+ALDE a venit cu un raport pe care nu vrea să-l discute și pe care să-l supună la vot, neținând cont de solicitarea noastră de a se discuta punct cu punct fiecare element al concluziei și să amânăm adoptarea raportului pentru mâine, pentru ca noi să exprimăm în scris lucrurile cu care nu suntem de acord", a explicat Fenechiu.

În raportul Comisiei se arată că președintele de atunci al României, Traian Băsescu, împreună cu prim-ministrul Emil Boc și cu ceilalți membri ai Guvernului României - Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă - ”s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni care să aibă drept consecință favorizarea comiterii de infracțiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu. Cu prilejul emiterii de către președintele României a decretului nr.1358/2009, acesta a inserat date nereale.

Raportul mai precizează că rolul ministrului Administrației și Internelor în pregătirea și organizarea alegerilor precum și respectarea legilor în desfășurarea procesului electoral este decisiv. Instituția prezidențială reprezentată de Traian Băsescu (fost președinte al PD) a revocat, la propunerea premierului Emil Boc (care deținea și funcția de președinte PD), pe domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul Administrației și Internelor iar guvernul condus de Emil Boc a înlocuit în aceeași zi 20 de prefecți cu persoane propuse de Vasile Blaga lider important al PD.

”Premierul Emil Boc propune în data de 01.10.2009 revocarea din funcție a domnului Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, pentru niște declarații privind posibilitatea unor acțiuni de vot multiplu prin punerea la dispoziție a reprezentanților P.D. a unor autocare pentru "turism electoral", iar președintele Traian Băsescu emite decretul nr. 1357 publicat în MOF nr. 647/01.10.2009 privind revocarea acestuia. Motivul invocat este un pretext deoarece în anul 2004, după alegerile prezidențiale, chiar președintele Traian Băsescu a făcut afirmații mai grave, susținând că alegerile au fost fraudate

În aceeași dată, 01.10.2009, președintele Traian Băsescu emite decretul nr.1358, publicat în același MOF nr.647/01.10.2009, privind desemnarea domnului Vasile Blaga ministrul dezvoltării regionale și locuinței să îndeplinească interimar funcția de viceprim-ministru ministrul administrației și internelor. Acest decret este emis cu încălcarea legii deoarece în momentul emiterii de către președinte, decretul de revocare a lui Dan Nica nu fusese publicat, deci nu exista. (art.100 alin. (1) din Constituție). Acest fapt ține de natura evidenței deoarece atât decretul nr.1357 cât și decretul nr. 1358 sunt publicate în același MOF nr.647/01.10.2009”, se arată în document.


Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?