Banca Centrală Europeană amintește autorităților române că ar fi trebuit consultată înaintea adoptării OUG 114/2018 care prevede intoducerea taxei pe activele bancare, într-o scrisoare adresată ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici.
Conform legislației europene, autoritățile naționale sunt obligate să consulte BCE cu privire la orice proiect legislativ din domeniile de competență ale instituției, printre care legile aplicabile instituțiilor financiare, în măsura în care acestea influențează semnificativ stabilitatea instituțiilor financiare și a piețelor.
„În conformitate cu articolul 4 din Decizia 98/415 / CE a Consiliului, BCE ar trebui să fie consultată într-o etapă adecvată, care să permită autorității care inițiază proiectul să ia în considerare opiniile BCE, înainte de a lua o decizie pe fond”, arată documentul.
Instituția europeană remarcă faptul că OUG nr. 114/2018 nu a fost însoțită de nicio evaluare a impactului de către asupra sectorului bancar, iar în absența unui astfel de document, riscul ca taxa să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar nu poate fi exclus.
Scrisoarea include și un ghid privind modul în care ECB este consultată de autoritățile naționale în proceesul legislativ.
Și alte instituții finaciare internaționale au trimis scrisori Guvernului, pe tema OUG 114. Este vorba de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC), care s-au plâns, în mod oficial, Guvernului român cu privire la noile impozite pentru sectorul bancar.
BERD și IFC, care face parte din Banca Mondială, au trimis o scrisoare comună către oficialii de la București, la data de 1 februarie, în care și-au subliniat îngrijorarea față de noile planuri privind sistemul bancar.