Ancheta în cazul elevului cu ADHD, preluată de Ministerul Educaţiei

Ancheta în cazul elevului cu ADHD de la şcoala "I.L. Caragiale" din Piteşti ,acolo unde 29 de elevi au refuzat să intre la ore din cauza acestuia a fost preluată de Ministerul Educaţiei.

O comisie mixtă de la Bucureşti a ajuns, luni, la Inspectoratul Şcolar din Argeş şi a cerut documentele care ar atesta boala de care suferă copilul de clasa a şaptea, faţă de care colegii au protestat prin neintrarea la cursuri, cerându-i astfel mutarea la o altă instituţie de învăţământ.

"Reprezentanţii Ministerului Educaţiei în colaborare cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale au venit la Inspectoratul Şcolar să verifice dacă diligenţele pe care le-am făcut noi sunt legale, dacă sunt corecte. Noi am avut o discuţie de principiu şi le-am pus la dispoziţie şi câteva procese verbale încheiate de-a lungul timpului cu părinţii pentru a se verifica eforturile făcute atât pe către şcoală cat şi de către Inspectoratul Şcolar. La ultimul certificat de orientare şcolară există şi specificaţia ADHD din partea unui grup de specialişti. Şcoala ştia despre acest lucru pentru că i-au sprijinit şi pe copil şi pe părinţi", a declarat Dumitru Tudosoiu, inspector general al ISJ Argeş, conform Mediafax.

Părinţii elevului acuzat că şi-ar agresa colegii  că fiul lor nu a creat niciodată probleme în familie. Elevul cu ADHD a fost scutit de la orele de curs 10 zile, timp în care trebuie să fie supus unei expertize medicale.

Săptămâna trecută, elevii clasei a 7- a B din Şcoală "I.L. Caragiale" din Piteşti au refuzat să intre, timp de trei zile consecutiv, la ore, afirmând că nu mai acceptă să înveţe în aceeaşi clasă cu un coleg care ar suferi de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD). Elevii protestatari spuneau că acesta îi agresează fizic şi verbal, dar şi că îi ameninţă cu moartea.

Copiii, împreună cu părinţii lor, au protestat în holul de la intrarea în instituţia de învăţământ. Ei au purtat pancarte prin care cereau să fie lăsaţi să înveţe, iar colegul lor probleme de sănătate să fie transferat la o altă şcoală.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România a transmis un comunicat prin care solicită părinţilor şi elevilor clasei a 7-a B, de la şcoala "I.L. Caragiale" din Piteşti, să înceteze protestul şi să permită copilului să participe la cursuri. De joi până luni, cei 29 de elevi ai clasei a VII-a B au mers la ore.

Vineri, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a depus o plângere penală la Parchet, pentru şantaj, incitare la ură sau discriminare împotriva a 4 părinţi care şi-ar fi instigat copiii să protesteze faţă de

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?