Aeroportul din Arad a preluat, începând de luni dimineață, zborurile companiilor aeriene care operează în mod obișnuit pe Aeroportul Internațional Timișoara. Măsura este valabilă pentru următoarele trei săptămâni, interval în care la baza aeriană din Timișoara sunt programate lucrări de modernizare. Astfel, aproximativ 50.000 de pasageri sunt așteptați să tranziteze Aeroportul Arad în această perioadă.
Aproximativ 50.000 de pasageri sunt așteptați să tranziteze Aeroportul Arad
Directorul general al Aeroportului Arad, Ovidiu Moșneag, a declarat că pregătirile pentru preluarea zborurilor operate în mod obișnuit pe Aeroportul Internațional Timișoara au fost încheiate, în ciuda timpului scurt avut la dispoziție. Pentru a face față fluxului suplimentar de pasageri, au fost realizate investiții în valoare de 1,5 milioane de lei.
„Cea mai provocare a fost timpul foarte scurt, dar și legislația, pentru că a fost nevoie să parcurgem proceduri care necesită mai mult timp. Investițiile făcute au fost de 1,5 milioane de lei, iar cele mai mari cheltuieli au fost cu sistemul automat de parcare cu plată, aproape a fost triplată capacitatea parcării”
a mai spus acesta.
Potrivit directorului aeroportului, aproximativ 50.000 de pasageri vor ateriza și vor decola de la Arad în următoarele trei săptămâni. Pentru gestionarea acestui trafic, personalul aeroportului a fost suplimentat cu 90 de angajați veniți temporar de la Timișoara. Totodată, au fost aduse și echipamente necesare desfășurării activității.
Între șapte și zece zboruri pe zi, operate temporar de pe Aeroportul Arad
Aeroportul Arad, care nu mai operează curse regulate de pasageri din 2015, va găzdui în această perioadă între șapte și zece zboruri pe zi. Printre destinațiile deservite se numără Bruxelles-Charleroi, Barcelona, Milano-Bergamo și Roma.
Pasagerii trebuie să țină cont că nu este asigurat transportul între Timișoara și Arad, astfel că vor fi nevoiți să își organizeze individual deplasarea către aeroport.
Consiliul Județean Arad a aprobat încă din luna august alocarea fondurilor necesare pregătirii aeroportului pentru preluarea temporară a curselor de la Timișoara. Decizia a venit după ce companiile aeriene care operează pe aeroportul din orașul vecin au anunțat relocarea temporară a zborurilor, pe durata lucrărilor programate la baza aeriană.
Lucrările de la Timișoara se vor desfășura pe parcursul a trei săptămâni. În ultimii zece ani, Aeroportul Arad a găzduit doar zboruri turistice sezoniere, curse charter și transporturi cargo.