14.000 de deținuți, eliberați pe baza recursului compensatoriu. Infractorii, liber la recidivă

 

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat luni că numărul infractorilor eliberați din închisori în baza legii recursului compensatoriu se ridică la 14.402, mai mult de 700 dintre aceștia întorcându-se deja după gratii.



"Din totalul celor 14.402 persoane care au beneficiat de prevederile Legii 169/2017, un număr de 11.851 au fost liberate ca urmare a admiterii cererii de liberare condiţionată de către instanţele de judecată competente, iar restul de 2.551 au fost liberate la împlinirea termenului de executare a pedepsei", transmite Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

De asemenea, din totalul persoanelor puse în libertate, beneficiare ale prevederilor Legii 169/2017, 724 au revenit în penitenciar, reprezentând un procent de 5,02% din totalul beneficiarilor recursului compensatoriu.

"Precizăm că nu toate persoanele care au revenit în penitenciar, după momentul liberării, au săvârşit fapte de natură penală în perioada postdetenţie, parte dintre acestea având pe rol alte cauze penale, în diferite stadii de instrumentare, încă dinaintea punerii în libertate", mai arată Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Precizările vin după ce în ultima perioadă au fost lansate în spaţiul public critici faţă de recursul compensatoriu, întrucât mai mulţi deţinuţi eliberaţi au recidivat. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reiterat faptul că recursul compensatoriu, criticat din cauza recidiviştilor, a fost iniţiat de guvernarea tehnocrată şi CSM l-a avizat, subliniind totodată că proiectul a intrat în vigoare după ce el a fost învestit în funcţia de ministru.„Simple precizari: In repetate randuri, am arata urmatoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost initiat de catre guvernarea tehnocrata, faptul ca CSM( in componenta anterioara) l-a avizat si a propus considerarea zilelor ca fiind executate, ca a fost adoptat de parlament, ca a intrat in vigoare la scurt timp dupa ce am devenit ministru si ca studiul de impact nu se face dupa ce legea intra in vigoare”, a scris pe Facebook, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Ministrul a mai spus că toate consecinţele acestui proiect trebuie asumate de iniţiatori. „PS: Consecintele trebuiesc asumate de catre cei care au initiat, cei care au avizat, de catre cei care au validat respectiva lege”, a mai scris Toader.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Burtea Vali Daniel
14 Jan 19:51
Da este foarte buna legea amnistiei si a gratierii deoarece traiesc an conditii inumane luati an calcul faptele lipside de gravitate si cu un grad sporit 0 .nu va mai opuneti astea de la realitatea tv ca sunteti pe mana cu Iohanis si cu cei de la PNL . Sunteti niste iresponsabili cei care va opuneti legii
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?