Jessy Taylor e o tânără din Statele Unite ale Americii care trăia din banii pe care îi făcea pe Instagram. Avea peste 110.000 de oameni care căscau ochii la tot ce făcea și asta a umplut-o de bani. Dar contul de Instagram i-a dispărut și odată cu el toți banii pe care îi făcea pe net.
“Contul meu de Instagram a fost șters. Încerc să-l recuperez, apelez la toată lumea, dar nu știu de ce nu merge. Sunt nimic fără următorii mei, nimic! Eu chiar încerc să fiu o persoană mai bună, chiar dacă primesc multe reporturi”, a spus ea în videoul viral pe care l-a pus pe YouTube.
“Vreau să le spun celor care mă raportează (la Instagram din cauza conținutului - n.r.) să se gândească de două înainte s-o facă. Îmi distrug viața! Eu așa îmi câștig banii, pe internet, și nu vrea să pierd asta”, a mai spus tânăra în videoul care face înconjurul planetei.
Ea a mai spus că nu-i ca toți ceilalți oameni, să accepte un job plictisitor în care s-ar duce la muncă cu program fix. Mai mult, ea dă vina pe oameni, pentru că asta o face să își dea viața peste cap. Între timp, ea s-a mutat în Los Angeles ca să câștige și mai mulți bani din internet.
“Nu mă pricep la nimic, nu pot să lucrez ca un om normal. Am datorii de 2.000 de dolari, la facultate nu pot să mă mai întorc”, și-a mai plâns ea de milă. În trecut, fata a lucrat la un fast food. Acum, faima pe internet i s-a urcat la cap și n-are nimic concret în viața ei.
Clipul pus de ea pe YouTube a strâns deja peste 188.000 de vizualizări. Mai ironic e că peste 4.600 de oameni i-au dat dislike, că nu sunt de acord cu purtarea ei.