Vremea se schimbă în România, după o perioadă în care temperaturile au fost mai degrabă specifice verii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, iar veștile arată că toamna începe să își intre în drepturi. Din 12 octombrie, temperaturile vor reveni la valorile obișnuite pentru această perioadă, iar ploile vor fi mai abundente în anumite regiuni, în special în sudul țării.
Prognoza meteo 12-19 octombrie. Ploi mai abundente în sudul țării și în București
În săptămâna 12-19 octombrie, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în întreaga țară. În schimb, ploile vor fi mai frecvente în unele regiuni, iar cantitățile de apă ar putea depăși valorile obișnuite pentru mijlocul lunii octombrie.
Cele mai mari cantități de precipitații sunt așteptate în sudul țării, inclusiv în București și în zonele din apropierea Capitalei. Ploile vor fi mai abundente și în regiunile din afara Carpaților, dar și local în centrul țării. În schimb, în vest și nord-vest va ploua mai puțin decât în mod normal.
Cum va fi vremea între 19 și 26 octombrie. Temperaturile revin la normal
În a doua săptămână a intervalului analizat, vremea va rămâne apropiată de cea obișnuită pentru această perioadă a anului. Meteorologii estimează că, între 19 și 26 octombrie, temperaturile medii se vor situa în jurul valorilor normale în toate regiunile României.
Nici în privința precipitațiilor nu sunt anunțate abateri importante. Cantitățile de ploaie vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade, în întreaga țară. Astfel, după o săptămână cu mai multe ploi în sud, vremea va reveni treptat la un regim obișnuit de toamnă.
Prognoza meteo 26 octombrie - 2 noiembrie. Ce temperaturi sunt așteptate
Ultimele zile ale lunii octombrie și începutul lunii noiembrie vor aduce temperaturi normale pentru această perioadă. Potrivit estimărilor ANM, între 26 octombrie și 2 noiembrie, valorile termice medii nu vor avea abateri semnificative față de cele obișnuite.
În ceea ce privește ploile, meteorologii nu estimează cantități neobișnuit de mari sau de mici. Regimul precipitațiilor va fi apropiat de cel normal în toate regiunile țării, fără diferențe importante între zonele analizate.
Cum va fi vremea între 2 și 9 noiembrie. Anunțul meteorologilor pentru începutul lunii
Prima săptămână completă din noiembrie va aduce, de asemenea, temperaturi specifice sezonului. În intervalul 2-9 noiembrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Nici precipitațiile nu vor avea abateri importante, potrivit prognozei publicate de ANM. Cantitățile de ploaie estimate vor fi apropiate de cele obișnuite pentru începutul lunii noiembrie, în cea mai mare parte a țării.