Vremea· 1 min citire

Ploi torențiale în Spania: doi morți

Ploi torențiale în Spania: doi morți

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 dec. 2008, 12:00

Două femei și-au pierdut viața azi noapte într-o localitate din apropiere de Sevilla, în urma ploilor torențiale care au afectat regiunea, au anunțat, azi, serviciile de intervenție, citate de AFP.

O femeie în vârstă de 30 de ani a murit după ce un perete al casei sale din Alcala de Guadaira s-a prăbușit când un autobuz al cărui șofer pierduse controlul a intrat în locuință, potrivit autorităților.

O altă femeie în vârstă de 70 de ani a decedat, fiind luată de ape în circumstanțe necunoscute încă.

Alte opt persoane au fost rănite ușor, a spus un purtător de cuvânt al serviciilor de intervenție.

În Alcala de Guadaira au căzut 80 de litri de precipitații pe metru pătrat și grindină în decurs de o jumătate de oră, potrivit presei spaniole.

Partea de sud a Spaniei a fost afectată de intemperii "generalizate, persistente și foarte intense local", potrivit unui comunicat al Institutului Național de Meteorologie (INM).

Sursa: NewsIn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea