Pe plaiuri bihorene, dincolo de tumultul cotidian, se află un loc cu totul special, foarte puțin cunoscut de către iubitorii de natură. Este vorba despre Lacul Vida ce impresionează prin culoarea deosebită, dar și prin prin faptul că în mijlocul său este amenajat un vârtej.
Aflat în comuna Dobresti, Vida este un lac de acumulare cu un volum de 0,4 milioane m3 și o suprafață de 6 ha, care s-a dezvoltat pe confluența dintre Vida și afluentul ei Toplița. Construcția hidrologică a fost finalizată în anul 1967 și deservea în trecut o exploatare minieră. Aceasta o înălțime de 10 metri și o lungime de coronament de 70 de metri. Înainte de 1967, pe locul actual al barajului se afla cea mai veche moară din satul Luncasprie, numită moara lui Lioliu. Atunci, pe acest loc se aflau doar două case, a morarului și fiului acestuia, scrie antenasatelor.ro.
Elementul care face ca acest lac să fie unic în România este un deversor de tip pâlnie, construit special pentru acest baraj, cu scopul de a evacua surplusul de apă. „Este un caz unic de astfel de construcție cu pâlnie. Are efectul de a micșora presiunea apei în situație de ploi abundente asupra digului”, susțin autoritățile locale.
Nu doar "fântâna" care se joacă cu apele lacului contribuie la farmecul aparte al zonei. Culoarea exotică, de un turcoaz cuceritor a apei, pădurea în care aceasta se oglindește, stâncile impresionante din împrejurimi și cele aproximativ 300 de peșteri nemarcate întregesc peisajul mirific și creează un spectacol vizual unic. „În zonă sunt multe obiective nedescoperite încă: peșteri, izvorul Toplița, Cheile Vida”, a declarat Florin Copos, viceprimarul comunei Dobrești.