O echipă de la Carnegie Institution for Science, Washington D.C., a descoperit o nouă stea dublă ale cărei componente, stelele HD 133131A și HD 133131B se află la cea mai apropiată distanță descoperită până acum în cazul unui astfel de sistem, în jurul cărora graviteză trei planete uriașe, scrie Mediafax.ro.
Cele două stele sunt separate de un interval de doar 360 de unități astronomice, adică cu 640 unități astronomice mai puțin decât în cazul minimului precedent, potrivit Descoperă. Cercetătorii nu căutau, de fapt, o nouă stea binară, ci dovezi ale existenței unor planete de dimensiunea lui Jupiter. Specialiștii cred că forța gravitațională a gigantului gazos ar putea avea un efect semnificativ asupra modului în care sistemul solar a evoluat și, din moment ce planetele asemănătoare cu el sunt foarte rare și se află la distanțe considerabile, este posibil ca descoperirea lor să poată explica de ce sistemul solar din care facem parte este diferit de celelalte.
,,Încercăm să ne dăm seama dacă planetele gigantice asemănătoare cu Jupiter desfășoară, în mod obișnuit, orbite excentrice și pe distanțe lungi. Dacă acest lucru se întâmplă, vom obține un indiciu important pentru a descifra procesul de formare a sistemului solar și vom afla locurile în care planetele locuibile ar putea să existe", susține coordonatorul cercetării, Johanna Teske.
Descoperirea făcută de experții americani a fost posibilă cu ajutorul dispozitivului ,,PFS" (,,Planet Finder Spectrograph") amplasat la Observatorul Las Campanas din Chile. În timpul observațiilor făcute, specialiștii au detectat un sistemul din care fac parte două stele și trei planete care orbitează în jurul acestora. Obiectele cosmice au o orbită excentrică moderată și mase de 0,5, 1,5 și 2,5 ori mai mari decât cea a lui Jupiter.
În cadrul investigației, oamenii de știință au mai descoperit că stelele sunt compuse, în cea mai mare parte, din hidrogen și heliu. Cercetătorii spun, însă, că obiectele cosmice au o compoziție diferită, ceea ce ar putea indica faptul că, la un moment dat, unul dintre ele ,,a înghițit" o planetă de mici dimensiuni sau că planetele din sistemul binar, prin forța lor gravitațională, au propulst un obiect cosmic străin spre una dintre cele două stele.