Simona Halep, care a devenit numărul 1 WTA la începutul acestei săptămâni, a vorbit despre viața ei privată și despre pasiunile pe care le are.
Sportiva a precizat care ar fi primul nume pe care l-ar chema la nunta ei: Andrea Bocelli.
"La nunta mea l-aș chema să cânte pe Andrea Bocelli. L-am întâlnit recent. Am făcut o poză cu el și chiar am fost emoționată. Nicodată n-am fost așa de emoționată întâlnind pe cineva.
”Când mă trezesc nu mă uit pe Facebook, ci pe Instagram. Am și Facebook, dar nu-l folosesc mai deloc. Twitter n-am pe telefon. Instagram folosesc. Chiar postez des. Și am un joc, se numește Fix. E interesant, dar numai când mă plictisesc. Atunci când sunt în aeroport.
Nu urmăresc YouTube și nici nu mă uit la seriale. Urmăresc doar un serial turcesc, care mă deconectează, mă scoate din ale mele și îmi place să mă uit. Dar nu sunt la zi cu ele. Mă uit când am timp. Se numește „Mireasă din Istanbul“, dar nu e la telvizor.
Înainte nu mă hotăram cu ce să mă îmbrac, dar am progresat foarte mult. Aveam cam 45 de minute. Când puneam ceva pe mine, voiam altceva. Acum doar mă gândesc și mă îmbrac direct. La prima întâlnire am purtat pantaloni. N-am fost niciodată în fustă la o întâlnire. Dansez foarte mult, dar la petreceri private. În club, dacă merg, nu dansez foarte mult”, a spus Simona Halep pentru Virgin Radio.