România a câșigat două medalii de aur și una de argint la Openul European de cadeți, de la Ploiești.
Update 17:40
Andrei Pîrloga a câștigat aurul pe tatami în finala categoriei de 73 de kilograme. Potrivit directorului Judo for România, Andrei a condus meciul, dar a primit și două avertismente.
Totodată, Paula Gliga a pierdut finala la categoria 57 de kilograme, primind medalia de argint.
Sportivul Eduard Șerban a câștigat și el medalia de aur în finala categoriei 90 de kilograme, aceasta fiind a doua medalie de aur pentru țara noastră câștigată în cadrul competiției de la Ploiești.
--------------------------
Astfel, Eduard Șerban la categoria 90 de kilograme, Paula Gliga la categoria 57 kg și Andrei Pîrloga la 73 kg vor lupta pentru medaliile de aur.
Reamintim, ieri, am obținut 2 medalii în prima zi. Bronz la fete la categoria 40 de kg și argint la băieți, categoria 66 de kilograme. Competiția continuă și azi la Sala Olimpia din Ploiești, unde aproape 600 de sportivi fac spectacol pe tatami.
La Openul European de cadeți, (sub 18 ani), participă aproape 600 de sportivi din 27 de țări. România este reprezentată de 115 judoka, 70 de băieți și 45 de fete.