Sport· 1 min citire

Gică Hagi a oferit răspunsul la întrebarea care macină fotbalul românesc: "Va ajunge Ianis la FCSB?"

Gică Hagi a oferit răspunsul la întrebarea care macină fotbalul românesc: "Va ajunge Ianis la FCSB?"

Gică Hagi a oferit răspunsul la întrebarea care macină fotbalul românesc: "Va ajunge Ianis la FCSB?"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 iun. 2019, 21:48

Ianis Hagi, 20 de ani, este dorit foarte tare de Gigi Becali la FCSB. Patronul roș-albaștrilor a oferit suma de 3,5 milioane de euro și 30% dintr-un viitor transfer pentru ca visul său să devină realitate.

Gică Hagi ezită, totuși, să perfecteze această afacere. De ce? Din cauza temperamentului patronului de la FCSB, care desființează, practic, jucătorii după eșecurile echipei. Ianis nu duce lipsă de oferte nici din străinătate. Spartak Moscova, Sevilla și Arsenal sunt echipele care și-au manifestat interesul pentru internaționalul de la Viitorul.

Gică Hagi a spus clar că fiul său va pleca afară, și nu la altă echipă din Liga 1.

”Ianis va pleca afară! Au apărut acele speculații, acele clauze. Nu s-a discutat niciodată așa ceva. Jucătorul trebuie să joace fotbal. Dacă joacă bine, va fi lăudat. Nu s-a tratat nimic. Va pleca afară, atât pot să spun”, a dezvăluit Gică Hagi la Digisport.

Ianis Hagi va evolua cu naționala U21 la CE de tineret, ce începe pe 18 iunie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport