Sport· 1 min citire

Cristiana Stancu şi Cristi Spetcu au cucerit titlurile mondiale WTKA la profesionişti

Cristiana Stancu şi Cristi Spetcu au cucerit titlurile mondiale WTKA la profesionişti

Cristiana Stancu şi Cristi Spetcu au cucerit titlurile mondiale WTKA la profesionişti

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 oct. 2015, 14:20

Kickboxerii români Cristiana Stancu şi Cristi Spetcu sunt noii campioni mondial în versiunea WTKA Pro, graţie victoriilor obţinute în cadrul galei Superkombat, pusă în scenă de Eduard Irimia la Milano, în Italia.

În faţa a peste 2.500 de spectatori prezenţi la teatrul Linear4Ciak din Milano, Stancu a învins-o, la decizie unanimă, în duelul pentru titlul mondial feminin la categoria uşoară pe italianca Irene Martens, care a fost şi numărată o dată în repriza a doua, în timp ce Cristi Spetcu l-a deposedat de centura la categoria uşoară pe marocanul Amed West tot după o confruntare care s-a încheiat la decizie.

Cei doi au devenit astfel primii români campioni mondiali ai versiunii mondiale WTKA (World Traditional Kickboxing Association), una dintre cele mai vechi federaţii din lume, devenită partener al Superkombat în anul 2013.

Gala Superkombat de la Milano, unde cap de afiş au fost meciurile în care au fost implicaţi Cătălin Moroşanu, fraţii Stoica şi Amansio Paraschiv, a fost transmisă în direct la nivel global în peste 100 de ţări, iar printre spectatorii de seamă ai evenimentului s-a numărat şi fostul număr 1 mondial din tenisul mondial, Ilie Năstase.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Sport