„Nimic nu mă poate separa de iubirea Domnului”. Asta scrie pe piatra funerară a lui Ayrton Senna. Pe 1 mai 1994, la Imola, un accident fatal l-a oprit să conducă cum numai el știa, la limită! Hamilton, Vettel sau Alonso sînt în viață datorită brazilianului! - scrie fanatik.ro.
Ayrton Senna n-a avut nici o vînătaie, nici un os rupt în momentul care a murit. Dacă una din piesele care s-au desprins din mașină trecea cu cîțiva centimetri mai sus sau mai jos de capul brazilianului, Senna ar fi plecat pe picioarele sale de la locul accidentului. Mărturia doctorului Sid Watkins, cel care s-a ocupat de Senna la cîteva secunde după accident, este emoționantă: „După ce l-am scos pe Senna din mașină încă mai respira. I-am testat reacțiile și mi-am dat seama că nu mai are activitate cerebrală. Nu sînt un om religios, dar am observat că trupul lui Senna s-a relaxat la un moment dat și atunci mi-am dat seama că spiritul său părăsise corpul”. Același doctor îi spusese lui Senna cu cîteva ore înainte de accidentul fatal să se retragă împreună, să nu mai participe la nici o cursă, implicit nici la cea din San Marino, și să meargă la pescuit. Senna a răspuns: „Nu pot să fac asta, doctore”. Rămîn un mister cauzele accidentului fatal. Poate cauciucurile nu erau la temperatura optimă, poate direcția s-a defectat, nimeni nu știe…
Ayrton Senna era un om plin de emoții. Avea obiceiul să rîdă împreună cu mecanicii, să se enerveze, să fie furios pe mașină, pe ceilalți piloți sau chiar pe el însuși. Tristețea nu era un sentiment pe care să-l cunoască prea bine. În zilele de dinaintea accidentului fatal, camerele de filmat au surprins un pilot tăcut, îngîndurat, trist. Se spune că în preajma morții, fiecare om are un sentiment de neliniște, unul care prevestește sfîrșitul. Probabil așa a simțit și Senna începînd cu ziua de vineri 29 aprilie 1994. Tensiunea a început cu momentul în care inginerii l-au anunțat că monopostul a primit îmbunătățiri față de cursa precedentă. Abandonase în primele două curse din cauza monopostului. Imediat după ce a făcut cîteva ture, brazilianul a simțit că nu poate avea încredere în mașină, derapa prea mult, era incontrolabilă. Lucrurile s-au accentuat o dată cu accidentul lui Rubens Barichello. Senna privea monitoarele cu accidentul compatriotului său și se ruga ca acesta să scape cu viață. Așa s-a întîmplat, însă la o zi distanță un pilot murea pe circuit. Roland Ratzenberger s-a izbit violent de parapet și a murit pe loc! La fel, Ayrton Senna a privit înmărmurit cum doctorii îl resuscitau pe pilotul austriac și a izbucnit în lacrimi. Plîngea și se vedea pe figura lui teama. Dar a rămas tare. Voia cu orice preț să concureze, chiar și cu cel suprem. O zi mai tîrziu avea să sfîrșească și el în parapeții circuitului Imola…La 3 zile distanță după ce și-a pierdut viața în Italia, trupul neînsuflețit al lui Ayrton Senna a ajuns în orașul său natal: Sao Paulo, acolo unde au avut loc funerariile. Sicriul a fost transportat într-o mașină de pompieri unde se aflau 8 cadeți soldați ai Poliției Militare care au primit ordin să păzească sicriul cu prețul propriei vieți. Cortegiul funerar s-a deplasat pe o distanță de 32 de kilometri pînă la parcul Ibirapuera. Aproximativ 3.000.000 de oameni s-au aflat pe ultimul drum al lui Senna, fiind de altfel cea mai mare manisfestare de oameni din istoria modernă. O mulțime de piloți din Formula 1 au asistat la funerarii: Barichello, Prost, Emerson Fittipaldi sau Jackie Steward. Cei doi conducători ai Formulei 1 din acel moment, Max Moxley și Bernie Ecclestone n-au fost prezenți. Moxley a mers la înmormîntarea lui Ratzenberger, care a avut loc pe 7 mai, iar Ecclestone nu a avut permisiunea familiei lui Senna de a participa din cauza felului în care a gestionat moartea lui Senna la televizor și pentru că Marele Premiu al statului San Marino n-a fost abandonat după decesul pilotului brazilian.