Antrenorul Parmei, primele declarații după transferul lui Man: ”Ține doar de el să demonstreze că merită să joace!”

Antrenorul Parmei, primele declarații după transferul lui Man: ”Ține doar de el să demonstreze că merită să joace!”
Roberto D’Aversa, antrenorul celor de la Parma, a vorbit despre Dennis Man (22 ani), cel mai nou transfer al formației sale.
Internaționalul român a ajuns în Serie A pentru 13 milioane de euro. Acesta este cel mai scump transfer din istoria Ligii 1.
Antrenorul ”cruciaților” nu are de gând să pună presiune pe noua sa ”perlă”. D’Aversa este încântat de transfer, însă își dorește ca Man să aibă timp pentru a se adapta în campionatul din Italia.
”Nu am mai avut până acum un jucător cu asemenea calități. O evaluare completă nu pot face acum, deoarece el s-a antrenat doar în această dimineață. Cât de pregătit este doar timpul ne va spune. Pentru noi reprezintă o investiție și un transfer important, însă cu tot respectul pentru România, Dennis vine din Liga 1, unde aș putea zice că e o liga inferioară celei din Serie A.
De aceea, el trebuie să se adapteze la rigorile campionatului nostru, să-i acordăm timp pentru a se adapta și va ține doar de el să demonstreze dacă este pregătit sau nu să joace pentru Parma.”
Citește continuarea declarațiilor pe realitateasportiva.net
Citește și:
- 08:37 - Cristian Chivu, campion în Italia cu Inter Milano. Este primul său titlu în calitate de antrenor
- 22:04 - Moment dramatic la Galați: tatăl fotbalistului Dragoș Huiban a murit la scurt timp după partida Oțelul-Metaloglobus
- 12:33 - Doliu în sportul mondial: Alex Zanardi, fostul pilot de F1 și campion paralimpic, a murit
- 23:00 - Accidentare gravă în Liga 2: dublă fractură pentru un fotbalist cunoscut. Ambulanța a fost împinsă pe teren din cauza ploii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














