Kevin Krawietz (8 ani, nr. 13 ATP la dublu), câștigător în 2019 al probei de dublu de la Roland Garros, s-a angajat pe timpul pandemiei de coronavirus ca asistent de vânzări la un supermarket din Munchen.
Potrivit Der Spiegel, Krawietz își începe ziua de muncă la ora 5.30 dimineața și se ocupă de aprovizionarea rafturilor cu cârnați și brânză, sortarea cutiilor goale și dezinfectarea coșurilor de cumpărături.
Pentru munca pe care o depune zilnic, acesta este remunerat cu 450 de euro pe lună.
Hannes Wagner, fost jucător profesionist și prieten al lui Krawietz, a fost cel care a venit cu ideea ca cei doi să se angajeze la un supermarket.
”Mi-a spus că se plictisește și că ia în considerare să lucreze la un supermarket unde să sorteze și să aranjeze marfa pe rafturi. A spus-o în glumă”, a declarat tenismenul.
„A durat ceva până am știut unde trebuie să meargă produsele de băcănie. Directorul de filială a râs de noi că ne-a luat o oră să aranjăm un palet. Munca în sine nu este chiar epuizantă, dar este grea pentru că fac același lucru. De exemplu, un coleg de acolo a lucrat în ramură de 17 ani și am foarte mult respect pentru asta”, a mai spus jucătorul de tenis.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.