Patru persoane au ajuns vineri seară la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN1E, pe drumul dintre municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov. Traficul în zonă este restricționat.
Potrivit IPJ Brașov, în accident a fost implicat un singur autoturism, al cărui șofer „ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi clarificate”, vehiculul răsturnându-se pe carosabil.
La fața locului au intervenit forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și patru echipaje SMURD.
ISU Brașov a precizat că toate cele patru persoane implicate sunt conștiente și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate și investigații suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul și a dispune măsurile legale corespunzătoare. Circulația urmează să fie reluată în scurt timp, după eliberarea întregii părți carosabile.