Un pacient în vârstă de 69 de ani, dependent de oxigen, a murit sâmbătă după ce a căzut în baia secției de Pneumologie de la spitalul din Cluj, unde era internat.
Conform informațiilor existente, bărbatul ar fi mers la baie fără dispozitivul de suport respirator recomandat și ar fi căzut acolo. Un coleg de salon ar fi ieșit pe coridor și ar fi cerut ajutor, relatează publicația locală.
„Au durat 30 de secunde de când a strigat pacientul Cira după ajutor, că a căzut domnul în baie, până a coborât medicul de gardă. A coborât cu șase asistente: trei de pe secția de la etaj și trei de la parter”, a declarat managerul unității medicale, prof. dr. Milena-Adina Man, pentru Știri de Cluj.
Potrivit managerului, imediat după ce personalul a fost informat că pacientul căzuse în baie, medicul de gardă a solicitat ajutorul Terapiei Intensive. Medicul ATI, aflat într-un alt pavilion, ar fi ajuns în aproximativ trei minute, însă manevrele de resuscitare fuseseră deja începute.
„În momentul în care au fost anunțați că a căzut domnul în baie, în secunda aia, medicul de gardă a solicitat ajutorul, Terapia Intensivă. Deci a sunat în secunda aia, în drum spre, și a început manevrele de resuscitare înainte să sosească medicul de gardă de pe Terapie, care a sosit în 3 minute, cât durează să te duci dintr-un pavilion în altul, medicul de gardă de Terapie Intensivă fiind în pavilionul celălalt. Dar manevrele de resuscitare au început practic în câteva secunde”, a mai declarat managerul spitalului.
Ce se știe despre starea de sănătate a pacientului
În ceea ce privește starea de sănătate a pacientului, managerul spitalului a spus că bărbatul fusese diagnosticat cu fibroză pulmonară idiopatică în exacerbare fibrotică și suferea și de insuficiență renală, fiind dializat.
„Asta înseamnă că 85% din pacienți mor în primele trei luni. Insuficiență renală pe dializă”, a declarat Milena-Adina Man.
Potrivit managerului, starea pacientului necesita suport respirator, iar bărbatul avea inclusiv un dispozitiv de ventilație pe care trebuia să îl folosească împreună cu oxigenul.
„Aparținătorii erau înștiințați despre starea și prognosticul pacientului, de faptul că are fibroză pulmonară idiopatică, care oricum, în absența tratamentului, are supraviețuirea între 3 și 5 ani. Dânsul, din cauza insuficienței renale, nici n-a putut să fie pus pe tratamentul antifibrotic, că nu se putea pune, dar oricum nu și-a folosit nici aparatura, ventilatoarele care erau adăugate la oxigen ca să mențină o saturație”, a mai spus aceasta.
Pacientul, evaluat de medic chiar în ziua incidentului
Conducerea spitalului spune, de asemenea, că pacientul a fost monitorizat și în cursul zilei în care a murit. Potrivit prof. dr. Milena-Adina Man, după vizita medicală i-au fost ajustate tratamentul și oxigenul, i-au fost recoltate probe de sânge, iar medicul de gardă a revenit ulterior în salon pentru a verifica starea acestuia.
Managerul a precizat însă că pacientul nu ar fi respectat recomandarea privind dispozitivul de suport respirator în momentul în care s-a deplasat la baie.
„El s-a dus la baie. Nu a stat pe ventilator cum i-a fost recomandarea. S-a dus la baie și a căzut în baie”, a mai spus Man.
Ce spune aparținătoarea unui alt pacient despre intervenția personalului medical
Jurnaliștii de la Știri de Cluj au fost sesizați de aparținătoarea unui alt pacient internat, care se afla în salon în momentul incidentului. Femeia nu a asistat personal la cele întâmplate, ci a relatat informațiile pe care le primise de la ruda sa. Potrivit versiunii pe care aceasta a aflat-o, pacientul ar fi mers la baie, s-ar fi împiedicat de tubul de oxigen și ar fi căzut.
„Omul, din câte am înțeles, avea tub de oxigen. Nefiind nimeni să-l ajute, el a mers la baie, s-a împiedicat de tub, a căzut, a dat cu capul, a murit”, a declarat femeia pentru Știri de Cluj.
Informația a fost contrazisă însă de conducerea spitalului, în urma verificărilor cu medicul de gardă.
Aparținătoarea a relatat și că ruda sa și încă un pacient ar fi cerut ajutor, susținând că ar fi trecut aproximativ 10 minute până la venirea cuiva.
„Aseară (sâmbătă seara - n.r.) pe la ora 7:00 și, vă dați seama, ruda mea și cu încă un pacient din salon au ieșit, au început să strige după ajutor, cineva să vină. (...) Cineva a venit într-adevăr după 10 minute”, a spus aceasta.
Mai mult decât atât, potrivit versiunii relatate de ruda femeii, după cele întâmplate, pacienții ar fi fost scoși din salon și ulterior mutați.
„Era afară, dârdâia de frig. Și îi spunea socrei mele la telefon că «nu, nu, nu, să nu vii», că uite ce s-a întâmplat (...) că ne-a scos afară, i-a ținut vreo jumate de oră, 40 de minute, nici nu știu. După care i-a mutat în alt salon”, a declarat ruda unui pacient.
Femeia a susținut și că trupul pacientului ar fi rămas acolo aproximativ patru ore: „După patru ore, deci numai aseară, după patru ore au scos cadavrul de acolo”.
Spitalul a declanșat o anchetă internă
Prof. dr. Milena-Adina Man a declarat pentru Știri de Cluj că, indiferent de informațiile obținute în urma primelor verificări, spitalul a declanșat procedura internă de analiză a cazului.
Un element important al anchetei este că vor fi solicitate declarații inclusiv pacienților care se aflau în salon, pentru stabilirea cât mai exactă a succesiunii evenimentelor.
Poliția a ajuns la spital după incident
La unitatea medicală a intervenit și Poliția. Potrivit managerului, prezența polițiștilor în cazul unei căderi a unui pacient face parte din procedură.
„A venit Poliția, de fiecare dată vine Poliția la fiecare cădere”, a precizat prof. dr. Milena-Adina Man.
Primele verificări efectuate de conducerea spitalului contrazic informația inițială potrivit căreia ar fi trecut aproximativ 10 minute din momentul în care un pacient a cerut ajutor și până la intervenția personalului medical.
Potrivit managerului, medicul de gardă ar fi ajuns în aproximativ 30 de secunde, iar manevrele de resuscitare ar fi început imediat, înainte de sosirea medicului ATI.