Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat, joi, că au fost finalizate lucrările la un tronson de rețea de termoficare de pe B-dul Iancu de Hunedoara (DN600), aferent Obiectivului 4 – Magistrala II-III Grozăvești, "care va îmbunătăți semnificativ alimentarea cu agent termic pentru locuitorii din Sectorul 1". Potrivit edilului, sunt vizate zonele Aviației, B-dul Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanților, Calea Floreasca și Piața Victoriei.
Este vorba de o porțiune de rețea de 400 de metri pentru care Compania Municipală Energetica Servicii a realizat astăzi probele de presiune, reușind astfel să pună în funcțiune un tronson mai mare, în lungime totală de 1200 de metri de conductă magistrală complet modernizată, preizolată, dotată cu fir de detecție a avariilor, spune Nicușor Dan.Edilul a mai precizat și că tronsonul modernizat alimentează 15 puncte termice ale căror racorduri vor fi și ele complet înlocuite.
"Cartierul Aviației, care a fost cel mai vitregit din acest punct de vedere, a fost alimentat pe timpul desfășurării lucrărilor din CET Sud, aflat la o distanță foarte mare. Prin finalizarea acestei lucrări, zona va fi alimentată din CET Grozăvești, ceea ce va duce la îmbunătățirea situației.Alimentarea cu agent termic se va îmbunătăți semnificativ după ce CET Titan - Centrala provizorie de la Titan - va fi dată în funcțiune, pentru că va produce agent termic suplimentar pentru zone care sunt deservite acum de aceleași două CET-uri, Sud și Grozăvești", a afirmat Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.Primarul susține, de asemenea, că iarna aceasta se va lucra pe toate cele 4 șantiere deschise, în special pe zona de racorduri, respectiv conducte de dimensiune mică."Pe aceste segmente se vor monta conducte provizorii pentru a nu fi afectată furnizarea agentului termic", a arătat el.Întregul Obiectiv 4 – Magistrala II-III Grozăvești măsoară în total 11 km de rețea, din care 7 km de conducte magistrale (conducte de dimensiuni mari) și 4 km de conducte aferente racordurilor (conducte de dimensiuni mici).