Mirabela Grădinaru, în lacrimi. Mărturisiri emoționante despre lupta după nașterea prematură a copiilor săi: ”Viața este o minune”

„Eu îmi amintesc emoția cu care am revenit, după mulți ani, într-o secție de terapie intensivă pentru nou-născuți, ținându-mi copiii de mână. Le vorbisem... mi-am promis că nu o să plâng. Le vorbisem foarte mulți ani despre teamă, despre speranța și despre vinovăția pe care am trăit-o mult timp după nașterea lor prematură”

„Dar adevăratul proces de vindecare a început abia când m-am întors în acea secție alături de ei, pentru că, în sfârșit, au putut vedea locul despre care încercasem să le povestesc ani la rând: primele lor săptămâni de viață, faptul că primul lor pătuț a fost un incubator, teama cu care priveam aparatele care i-au ajutat să crească și, nu în ultimul rând, pe «zânele» care ați fost dumneavoastră, domnilor doctori și doamnelor asistente, cei care i-ați îngrijit și i-ați ocrotit până în momentul în care au fost suficient de puternici și de pregătiți să poată fi ținuți în brațe de părinții lor, de mine, și să meargă acasă”

„Un copil născut prematur este un copil foarte mic, dar ne dovedește, din primele clipe ale vieții, cât de mare poate fi lupta lui și cât de puternic este în această luptă pentru viață. Un copil născut prematur învață din primele clipe ce înseamnă răbdarea și ce înseamnă munca. părinții copiilor născuți prematur măsoară speranța în grame, în pași mărunți, dar extrem de importanți pentru viitorul lor. Viața este o minune, iar poveștile acestor copii ne amintesc că minunile nu există doar în povești, ci se întâmplă în fiecare maternitate, prin puterea lor, prin iubirea părinților și prin profesionalismul și devotamentul cadrelor medicale”