Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a distrus cu un topor mașina vecinei sale. Poliția a fost alertată chiar de victimă, care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a semnala incidentul. Agenții ajunși la fața locului l-au găsit pe bărbat sub influența alcoolului și agitat. Bărbatul a continuat să fie pus pe scandal chiar și în fața polițiștilor, care s-au văzut astfel nevoiți să-l imobilizeze și încătușeze.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 8 noiembrie, în satul Soloneț, comuna Todirești. În jurul orei 5:50, o femeie în vârstă de 63 de ani a apelat numărul unic de urgență 112 și a reclamat că un vecin i-a distrus mașina, parcată în fața porții locuinței, relatează publicația locală Glasul Sucevei.
La sosirea echipajului de poliție, bărbatul a fost găsit în curtea propriei locuințe, fiind vizibil sub influența alcoolului și agitat.
Bărbatul a făcut scandal în fața polițiștilor
Situația a degenerat chiar în timpul cercetărilor efectuate la fața locului. Astfel, potrivit polițiștilor, bărbatul a continuat să provoace scandal și le-a adresat celor prezenți cuvinte jignitoare.
Pentru a preveni escaladarea conflictului, acesta a fost imobilizat și încătușat, ulterior fiind transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Suceava.
Ce acuzații i se aduc bărbatului
Joi, 12 noiembrie, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare.
După reținere, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.