Social· 2 min citire

Drogul neobișnuit care a pus Europa și Statele Unite pe jar! Pericol uriaș: provoacă leziuni ale sistemului nervos

Capsule gaz ilariant

Capsule gaz ilariant

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 nov. 2022, 15:20

Utilizarea în scop recreativ a protoxidului de azot, cunoscut și sub numele de "gaz ilariant" reprezintă "o preocupare tot mai mare pentru Europa", potrivit unui raport publicat, luni, de Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT).

„Creșterea utilizării în scop recreativ a protoxidului de azot în unele părți ale Europei este un motiv de îngrijorare. Consumatorii consideră, în general, că inhalarea de protoxid de azot este sigură. Cu toate acestea, am constatat că un consum mai frecvent sau mai mare de gaz crește riscul de vătămări grave, cum ar fi leziuni ale sistemului nervos”, a comentat directorul Observatorului cu sediul la Lisabona, Alexis Goosdeel, într-un comunicat, relatează Agerpres.

Folosit în mod legal ca aditiv alimentar sau ca anestezic în medicină, protoxidul de azot utilizat în scop recreativ este „din ce în ce mai popular” datorită disponibilității și prețului său scăzut.

„S-a dezvoltat un lanț de aprovizionare profitabil și în expansiune, cu magazine specializate pe internet care promovează direct gazul pentru uz recreațional sau îl oferă sub pretextul că este folosit pentru a face frișcă”, se arată în raportul menționat.

Numărul de intoxicații înregistrate de centrele de toxicologie este în ușoară creștere. În Franța, spre exemplu, au fost raportate 134 de cazuri în 2020, față de 10 în 2017.

Nu doar în Europa există îngrijorări legate de folosirea gazului ilariant, ci și în Statele Unite.

La sfârșitul lunii august statul american New York a interzis vânzarea spray-urilor cu frișcă către tinerii cu vârsta de sub 21 de ani tocmai pentru a combate acest fenomen.

Principalul promotor al noii legi a fost senatorul democrat Joseph Addabbo, care a constatat că inhalarea de către adolescenți a gazului din recipientele de frișcă era o îndeletnicire foarte răspândită.

Protoxidul de azot, cunoscut și sub denumirea de „gaz ilariant”, nu este ilegal și se folosește pentru a menține consistența acestui produs de patiserie, dar poate fi extras separat și oferă o senzație de euforie de scurtă durată, mai arată sursa citată.

Protoxidul de azot (numit și gaz ilariant) este un gaz incolor cu miros dulceag, care întreține arderea fiind agent oxidant. Este folosit ca propergol iar în amestec cu alte gaze în anestezia chirurgicală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social