Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat că portalul eSănătateaMea va fi disponibil, de la 1 septembrie, pentru pacienții din întreaga țară. Noua platformă a CNAS va permite accesul la dosarul medical personal, comunicarea online cu casele de asigurări de sănătate și realizarea programărilor.
Pentru accesarea portalului eSănătateaMea, pacienții sunt sfătuiți să instaleze pe telefon aplicația ROeID, soluția de identitate digitală dezvoltată de Autoritatea pentru Digitalizarea României.
„Astfel ne asigurăm că persoana care va intra în portalul eSănătateaMea este exact persoana respectivă, adică nu există identități false”, a declarat Horațiu Moldovan, luni seară, la un post TV.
eSănătateaMea, testată deja la Oradea
Șeful CNAS a explicat că portalul funcționează deja în regim de test la Oradea, în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență și cu mai mulți furnizori medicali privați din oraș.
Potrivit acestuia, perioada de testare este necesară pentru verificarea funcționării platformei în condiții reale, înainte ca serviciul să fie extins la nivel național.
„Astăzi funcționează deja acest portal, eSănătateaMea, la Oradea, pe lângă Spitalul Clinic Județean de Urgență, plus câțiva furnizori privați din Oradea care ne ajută să testăm în viața reală, astfel încât de la 1 septembrie să poată să fie disponibilă această aplicație în toată țara”, a afirmat Horațiu Moldovan.
Ce vor putea face pacienții în portalul CNAS
Prin platforma eSănătateaMea, pacienții ar urma să aibă acces mai simplu la informațiile și serviciile medicale care îi privesc. Printre funcționalitățile anunțate se numără:
Consultarea propriului dosar medical
Comunicarea online cu CNAS și casele județene de asigurări de sănătate
Realizarea de programări online
Autentificarea securizată prin aplicația ROeID
Lansarea portalului face parte din procesul de digitalizare a serviciilor din sistemul public de sănătate. CNAS mizează pe identitatea digitală ROeID pentru a reduce riscul folosirii unor identități false și pentru a proteja datele medicale ale pacienților.