Social· 3 min citire

Accident grav în apropiere de Pașcani. Trei oameni au murit după ce autoturismul s-a izbit de un camion. Poliția a deschis dosar penal

Accident grav în apropiere de Pașcani. Foto: ISU Iași

Accident grav în apropiere de Pașcani. Foto: ISU Iași

Publicat23 sept. 2026, 20:42
Actualizat23 sept. 2026, 21:30
SursăAgerpres

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DJ 208L, pe traseul dintre Pașcani și Brătești, în comuna Stolniceni-Prăjescu. Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a intrat în coliziune cu un camion încărcat cu pământ, care desfășura activități în zona lucrărilor la Autostrada A7.

Update

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii accidentului rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital.

Știre originală

În urma impactului, trei persoane au murit. Printre victime se află doi minori și un adult. Alte persoane aflate în autoturism au avut nevoie de evaluare și îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor preliminare transmise de echipele aflate la fața locului, în accident au fost implicate șapte persoane, în cazul a trei dintre acestea fiind constatat decesul. Cele trei persoane decedate au, conform SMURD Iași, 21 ani, 30 ani, respectiv, 8 ani.

Accident grav pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești

Alarma s-a dat prin numărul de urgență 112, iar la locul accidentului au fost trimise numeroase echipaje de intervenție. Pompierii de la Secția Pașcani au ajuns cu două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare și prim ajutor.

În sprijinul acestora au intervenit două echipaje EPA din Pașcani și Târgu Frumos, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași. Unul dintre echipajele de ambulanță avea medic.

La sosirea salvatorilor, în autoturism se aflau cinci persoane. Două dintre victime erau încarcerate, iar mai multe persoane erau în stare de inconștiență.

Trei victime au murit în urma impactului

Operațiunile de descarcerare au început imediat, în paralel cu acordarea primelor îngrijiri medicale. Pentru trei dintre victime, doi minori și un adult, medicii au constatat decesul și nu a fost indicată începerea manevrelor de resuscitare.

Celelalte două persoane din autoturism au fost evaluate și asistate medical la fața locului. Una era inconștientă, în timp ce cealaltă era conștientă.

Pentru intervenție a fost solicitat și un echipaj de salvare aeriană, care a ajuns la locul tragediei alături de forțele terestre mobilizate.

Camionul transporta pământ pentru lucrările la Autostrada A7

Camionul implicat în accident era încărcat cu pământ și desfășura activități în zona șantierului Autostrăzii A7, în momentul producerii coliziunii.

ISU Iași a transmis detalii despre victime și despre intervenția echipajelor de salvare:

„În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră – au fost evaluate și asistate medical la fața locului de echipajele medicale și de prim ajutor calificat.

Conducătorul autocamionului, un bărbat, a fost evaluat la fața locului, fără a fi identificate leziuni în urma evenimentului. La fața locului a intervenit și echipajul de salvare aeriană, alături de forțele și mijloacele terestre mobilizate pentru gestionarea situației de urgență.

Cazul va rămâne în atenția autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis ISU Iași.

Polițiștii verifică modul în care s-a produs coliziunea

Ancheta urmează să stabilească împrejurările exacte ale accidentului de pe DJ 208L și modul în care autoturismul a ajuns să intre în coliziune cu autocamionul.

Polițiștii vor efectua cercetările necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social