Premierul Victor Ponta va pleca în Statele Unite ale Americii, pentru aproximativ o săptămână, unde se va întâlni, la Washington și New York, cu reprezentanți ai unor companii americane, precum și cu lideri politici, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Ponta va pleca din București marți seara și va reveni în țară duminică. "Vizita are un caracter predominant economic, dar vor fi și întâlniri de natură politică", au arătat sursele citate. Având în vedere plecarea în SUA a premierului, ședința de guvern din această săptămână este programată pentru marți.
Săptămâna trecută, înaintea ședinței de guvern, premierul Ponta s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson. După acea discuție, premierul le-a cerut miniștrilor să realizeze un "update" la foaia de parcurs pe zona comercială cu SUA, arătând că este nevoie de îndepărtarea oricăror bariere pentru marii investitori americani astfel încât Parteneriatul strategic să fie eficient și din punct de vedere economic, nu doar politic și militari, scrie Mediafax.