Premierul a criticat voalat decizia Curții Supreme de a-l condamna pe Liviu Dragnea la un an de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumul.
"Decizia Curții Supreme este o decizie simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acțiuni politice - suspendarea președintelui Băsescu și referendumul, practic a celor 7,4 milioane de români care au votat și a liderilor. Domnul Dragnea are ghinionul de a fi singurul în dosar. Decizia de suspendare a președintelui Băsescu, referendumul, a fost o decizie luată de toți liderii PSD, toți liderii PNL, de un număr important de parlamentari și, după cum știți, am făcut campanie, nu regret nicio secundă, regret doar că, tot printr-o decizie politică, CCR a anulat rezultatul referendumului. Important este că, de acum încolo, cu siguranță, dacă se aplică regula din acest dosar, și anume aceea că, îndemnând oamenii să vină la vot, comiți o faptă penală, cu siguranță toate scrutinurile de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific", a spus premierul Victor Ponta, după ce Dragnea și-a anunțat demisia.
"Decizia lui Dragnea era de mult anunțată. Mi-a prezentat demisia. Vom discuta în cadrul partidului și cu președintele Iohannis pentru a face o nouă nominalizare. Referitor la funcția politică din PSD, eu am fost ales împreună cu Dragnea. Și am făcut echipă. Și cred că luni colegilor noștri trebuie să le spunem ce am putut să facem împreună și ce avem de făcut în viitor pentru ca PSD, într-o democrație, să poată să participe la alegeri și, așa cum s-a întâmplat de multe ori, să le și câștige", a completat premierul.